Fostul manager al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie a câștigat în instanță acțiunea împotriva Consiliului Județean
Fostul manager al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie a câștigat în instanță acțiunea împotriva Consiliului Județean
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInstanța de fond i-a dat câștig de cauză lui Gabriel Custurea, fostul manager al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Acesta a participat la un corcurs de ocupare a funcție anul trecut dar a picat, obținând nota de 5,87, motiv pentru care Custurea a intentat proces împotriva CJC, fiind vorba de comisia ce l-a notat. În plus, fostul manager al muzeului a depus o nouă cerere la Tribunalul Constanța de anulare a concurusul ce a avut loc după suspendarea sa, până la finalizarea primului proces.
În urma evaluării anuale a managementului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța organizate de Consiliul Județean Constanța (CJC), Gabriel Custurea nu a obținut nota necesară continuării activității, așa că, din 4 aprilie 2016 nu mai conduce instituția de cultură. Acesta a obținut nota finală de 5,87, iar reprezentații CJC au stabilit un interimar, după care au organizat un concurs de ocupare a funcției. Însă, Gabriel Custurea a intentat o acțiune în instanță, dosarul fiind înregistrat la tribunal pe 28.07.2016, cu obiectul: "anulare act administrativ HOT.NR.31/04.02.2016,NR.54/09.03.2016". Pe 8 decembrie 2016, instanța a decis: "Admite în parte cererea. Admite excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind anularea HCJ nr. 31/2016 şi în consecinţă respinge ca fiind fără obiect acest capăt de cerere. Anulează adresa nr. R 10919/1.06.2016 emisă de pârâtă. Anulează HCJ nr. 54/9.03.2016 privind aprobarea comisiei de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului M.I.N.A.C.", potrivit minutei judecătorești. Apoi, a depus o nouă cerere cu obiectul "anulare act administrativ HCJ NR 99/19,05,2016", decizia fiind dată pe 22.12.2016: "Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii anulării dispoziţiei 349/2016. Admite acţiunea. Anulează HCJ nr. 99/19.05.2016, Adresa nr. 7458/24.03.2016 şi Dispoziţia nr. 349/08.04.2016 Cu recurs ce se va depune la Tribunalul Constanţa în termen de 15 zile de la comunicare". Ambele decizii nu au fost definitive. În plus, pe 18.01.2017, tot la Tribunalul Constanța a fost înregistrat un nou dosar, în care Custurea, prin avocatul Constanţa Corina Amardale, a cerut "suspendare executare act administrativ", pârât fiind Consiliul Județean Constanța. Este vorba despre anularea concursului.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News