Fostul poliţist Nucu, prins şi băgat la puşcărie
Fostul poliţist Nucu, prins şi băgat la puşcărie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFugar
Fugar
Poliţistul de la Bărăganu, Iulian Iliuţă Nucu, cercetat şi condamnat pentru nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi favorizarea infractorului, a fost încarcerat. Potrivit procurorilor, pe 28 ianuarie 2009, Nucu a fost prins în parcarea supermarketului Selgros, în timp ce îi vindea unui investigator sub acoperire mai multe bunuri despre care existau indicii că ar face parte din patrimoniul cultural naţional. Cercetările au stabilit că icoanele şi monedele găsite asupra lui Nucu au fost cumpărate de acesta de la un cunoscut cu o sumă derizorie şi le vindea cu 10.000 de euro. În urmă cu câţiva ani, Nucu a mai avut un dosar penal, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare, asta după ce a cerut unui localnic şpagă constând în 3.500 lei şi 25 litri de palincă, pentru a interveni pe lângă şeful de post şi pentru a-l scuti de eventualele sancţiuni pentru unele abateri inventate chiar de el. El a fost arestat, la momentul respectiv, pentru trafic de influenţă. Poliţiştii din Cerchezu au identificat şi reţinut, luni, 30 mai, pe fostul agent de poliţie, care a fost dat în urmărire naţională, întrucât poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanţa, având de executat o pedeapsă de 1 an. Potrivit IPJ, Nucu s-a sustras de la executarea pedepsei la care a fost condamnat de instanţă, în cele din urmă, după ce a fost prins, a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News