REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, condamnat în lipsă la 13 ani de închisoare

Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, condamnat în lipsă la 13 ani de închisoare

Replica API 25 ianuarie 2019 | 00:00 383

Viktor Ianukovici

Un tribunal din Kiev l-a condamnat joi pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici la 13 ani de închisoare pentru ''înaltă trădare'', la finalul unui proces desfăşurat în absenţa celui acuzat, acesta fiind în continuare în Rusia sub protecţia autorităţilor de la Moscova, transmite AFP.

''Tribunalul l-a găsit vinovat'' pe Viktor Ianukovici şi l-a ''condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare'', a declarat judecătorul Vladislav Deviatko.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare, complicitate cu agresiunea militară împotriva Ucrainei şi atentat la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a acuzat pe Ianukovici că i-ar fi scris preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina.

Ianukovici a negat mereu acuzaţiile formulate împotriva sa, inclusiv cea că a ordonat folosirea forţei împotriva protestelor de pe 'Maidan', între noiembrie 2013 şi februarie 2014.

Rusia a respins mai multe solicitări din partea Ucrainei pentru extrădarea lui Ianukovici. Când devenise evident că acesta din urmă va pierde puterea, serviciile secrete ruse au reuşit să-l scoată din Ucraina pe 22 februarie 2014 şi ulterior el a primit azil în Rusia.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108