Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au compărut joi în fața unei instanțe din New York, unde urma să răspundă unei noi acuzații: cea de asociere în vederea torturării opozanților politici, transmite Reuters.
Maduro, în vârstă de 63 de ani, răsturnat de la putere printr-o intervenție militară americană la începutul lui ianuarie, arestat și dus la New York, era deja acuzat de abuz de putere în vederea sprijinirii traficului de cocaină către Statele Unite. El și Flores (70 de ani) au declarat deja tribunalului că își bazează apărarea împotriva acestui cap de acuzare pe nerecunoașterea vinovăției.
Avocații lor au afirmat că se consideră nevinovați și de acuzațiile de tortură, poziție pe care urma să o oficializeze joi în fața judecătorului districtual Alvin Hellerstein în tribunalul federal din districtul newyorkez Manhattan.
Procuratura din Manhattan susține că Maduro le-a ordonat unor oficiali să tortureze politicieni din opoziție și militari acuzați de complot împotriva lui. În unul din incidentele descrise în rechizitoriu, fostul șef de stat de la Caracas a ordonat în 2014 răpirea unor militari pentru obținerea de informații despre presupuși disidenți; el le-a cerut oficialilor să 'îi stoarcă mai tare' pe cei care au rezistat.
Cu acea ocazie, Flores și-a exprimat acordul cu planul respectiv și a respins alternativa culegerii de informații prin infiltrarea în rândul forțelor armate, consemnează procurorii.
Nici fostul președinte al Venezuelei, nici soția sa nu sunt acuzați că ar fi comis personal acte de tortură.
Procesul lor urmează să înceapă la 1 iunie 2027, iar dacă ar fi găsiți vinovați de toate capetele de acuzare, minimul obligatoriu al condamnărilor ar fi de 50 de ani de închisoare.
În cei 13 ani în care a condus Venezuela, socialistul Maduro a avut relații tensionate cu Statele Unite. Mai multe guverne succesive de la Washington au impus țării sud-americane bogate în petrol sancțiuni pentru încălcarea drepturilor omului, corupție și fraude electorale, iar Maduro a acuzat Statele Unite că încearcă să îl răstoarne de la putere pentru a-și întări controlul asupra resurselor naturale venezuelene.
După raidul american din 3 ianuarie, Maduro și Flores au fost duși la New York, unde sunt închiși în Centrul Metropolitan de Detenție din districtul Brooklyn.
Fosta vicepreședintă Delcy Rodriguez a preluat conducerea în Venezuela și a cooperat cu SUA.
Președintele american Donald Trump a prezentat capturarea lui Maduro și resetarea relațiilor dintre Washington și Caracas drept un succes important al politicii sale externe, înaintea alegerilor parlamentare parțiale din 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidențial, în care republicanii încearcă să își păstreze controlul asupra celor două camere ale Congresului Statelor Unite, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.8° Constanța 








.jpg_t.jpg)





.jpeg_t.jpeg)
