REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fostul şef al Poliţiei Cernavodă, achitat în dosarul în care este acuzat pentru uz de fals

Fostul şef al Poliţiei Cernavodă, achitat în dosarul în care este acuzat pentru uz de fals

Replica API 21 octombrie 2014 | 00:29 148

Fostul şef al Poliţiei Cernavodă, Marian Văleanu, a fost achitat de către Judecătoria Constanţa, la data de 18 iunie anul curent, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi tentativă la înşelăciune, întrucât faptele nu există, nu sunt prevăzute de legea penală. Cum decizia nu a fost definitivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a depus apel, ce a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, pe 20 octombrie anul curent. Astfel, magistraţii au dispus: “Cod procedură penală desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală achită inculpatul Văleanu Marian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal din 1969, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin.3 Definitivă”, potrivit portalului instanţelor. Potrivit procurorilor, Marian Văleanu ar fi falsificat mai multe acte pentru a obţine o pensie mai mare, tot el fiind acela care a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, spunând că i s-a calculat greşit pensia. Acesta a ajuns în atenţia magistraţilor în anul 2011.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218