REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Fostul vicepremier, Sevil Shhaideh, vrea să SCAPE de SECHESTRUL din DOSARUL de ABUZ în SERVICIU

Fostul vicepremier, Sevil Shhaideh, vrea să SCAPE de SECHESTRUL din DOSARUL de ABUZ în SERVICIU

Replica API 8 iunie 2021 | 23:28 2310

În 2018, Direcția Națională Anticorupție a pus sechestru pe averea fostului vicepremier Sevil Shhaideh, din Constanța, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul Belina. După ce expertiza cerută de procurorii anticorupţie a stabilit prejudiciul în dosar la aproape nouă milioane de lei, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile inculpaţilor, pentru recuperarea pagubei aduse statului român, pe de o parte, şi Consiliului Judeţean Teleorman, pe de altă parte. Recent, fostul vicepremier a contestat măsura sechestrului, însă magistrații au constatat temeinicia măsurilor asiguratorii luate față de constănțeanca Shhaideh, dar și față de ceilalți inculpați.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh este acuzat că, în 2013, în calitate de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, a susţinut adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care Insula Belina şi Braţul Pavel al Dunării, din Teleorman, treceau de la Apele Române in administraţia Judeţului Teleorman. Ilegal, spun procurorii, pentru că trecerea se putea face doar prin lege. Ulterior, şeful Consiliului Judeţean Teleorman a închiriat terenul unei companii şi unei persoane fizice, la preţuri modice. SHHAIDEH SEVIL e acuzată că de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave

Ce spun procurorii!

Potrivit rechizitoriului, ”în anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale. În calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.

De asemenea, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, inculpatul Gâdea Ionuţ a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh, prin aceea că: a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu județean.

Ionuț Adrian Gâdea și Liviu Dragnea

În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, în calitate de preşedinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ (fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, omul pe care Dragnea l-a așezat în scaun în locul lui când el a plecat la București) în ascensiunea lui rapidă a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean”, se arată în rechizitoriu.

Prin infracţiunile săvârşite de către inculpaţi s-au cauzat următoarele prejudicii : un prejudiciu statului român de: 3.237.800 lei , reprezentând valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina și Brațul Pavel) ieşite din patrimoniul statului român, un prejudiciu Administraţiei Naţionale „Apele Române” de 248.126,334 lei, echivalent a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituție în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu mai vrea sa fie urmarit.
2
2
nepoata lu' Kemal Karpat, prin ea Dragnea avea usi deschise la Washington, credeti ca a pus-o pe felie asa din senin?
12
2
La puscarie cu ea si confiscarea averilor,nu mai scapam de cima rosie au furat tot ce se putea din tara asta
14
3
De acord sa-i fie ridicat sechestrul DACA imi da si mie o mica insula.
8
4

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367