REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
13.9° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Fostului prefect al Constanței, Dumitru Jeacă, i s-a făcut vânt de la Ministerul Agriculturii!

Fostului prefect al Constanței, Dumitru Jeacă, i s-a făcut vânt de la Ministerul Agriculturii!

Mirela PASCAL 7 octombrie 2025 | 00:00 2809

Fostul prefect al Constanței, Dumitru Jeacă, a fost numit secretar general adjunct al MADR, pe 19 aprilie 2022. A plecat de jos și a ajuns până la Ministerul Agriculturii, deși experiența profesională nu-l recomandă, și nici studiile. Are licențe în socio-psihopedagogie și alta în economie, un master în legislație maritimă și altul în audit. Nimic de-a face cu agricultura... S-or fi convins și oficialii de la minister de treaba asta, așa că în mai a.c. Jeacă și-a făcut bagajele și s-a întors acasă. La plecare, și-a făcut publică și declarația de avere, din care aflăm că l-a împrumutat pe afaceristul Cătălin Caracostea, care i-a dat mită primarului suspendat din Mangalia, Cristian Radu, pentru a nu fi controlat de angajații Primăriei Mangalia pe parcursul construirii unui imobil de 300 mp în stațiunea Neptun.

Fostului prefect al Constantei, Dumitru Jeaca, i s-a facut vant de la Ministerul Agriculturii! Dumitru Jeacă

Fără doar și poate, fostul prefect al județului Constanța, Dumitru Jeacă, se încadrează în categoria bugetarilor care nu stau prea mult timp pe o funcție. A adunat, în câțiva ani, atâtea funcții în CV, încât nici el nu le mai ține minte. De ce nu e statornic, nu știm, cert este că... Jeacă a mai închis un capitol din viața lui. Capitolul pe care l-a deschis, în 2022, atunci când a fost numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii, pe un salariu brut de aproape 20.000 de lei. Din mai, Jeacă și-a făcut bagajele și a plecat... fără să lase vreo amprentă sau vreun proiect notabil în domeniul Agriculturii. La plecare, Jeacă și-a făcut publică și declarația de avere, de unde aflăm că a făcut câteva tranzacții interesante. Cea mai impresionată este cea pe care a încheiat-o cu afaceristul Cătălin Caracostea, fost director al Neptun Olimp SA și, al cărui anume apare și-n dosarul lui Cristian Radu. 

Fostului prefect al Constantei, Dumitru Jeaca, i s-a facut vant de la Ministerul Agriculturii!

Primarul suspendat Cristian Radu este acuzat, printre altele, că a pretins șpagă 50.000 euro și ar fi primit 12.000 de lei de la Mirela Caracostea, soția lui Cătălin Caracostea, și 30.000 de euro de la Cătălin Caracostea pentru ca acesta din urmă să nu fie controlat de angajații Primăriei Mangalia pe parcursul construirii unui imobil de 300 mp în stațiunea Neptun, imobil edificat prin firma Daytona Beach SRL, cu  sediul în localitatea Neptun, municipiul Mangalia, Bufet Zorile, fondată în anul 2002. Asociați cu cote egale sunt Hristu și Cătălin Mihail Caracostea. În 2024, firma a raportat 10 salariați, la o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei, cu un profit de 232.000 lei.

Din 2019, de când a pierdut Prefectura, până în 2022 a schimbat două instituții și trei funcții

Revenind la traseul profesional al lui Dumitru Jeacă, menționăm că în 1999 a ajuns ofițer operativ la SRI, unde a stat până în 2005. Între 16.02.2017 – 21.06.2017 a fost consilier, clasa I, grad profesional asistent la Primăria Municipiului Medgidia.

Fostului prefect al Constantei, Dumitru Jeaca, i s-a facut vant de la Ministerul Agriculturii!

Prin 2017 a ajuns consilier, clasa I, grad profesional asistent la Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Tulcea, anterior a fost manager de zonă județul Constanța și județul Călărași la Compania Națională Loteria Română S.A.

Fostului prefect al Constantei, Dumitru Jeaca, i s-a facut vant de la Ministerul Agriculturii!

În perioada decembrie 2012 – decembrie 2014, a fost director Sucursala Zonală – Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, tot la Compania Națională Loteria Română S.A..

Fostului prefect al Constantei, Dumitru Jeaca, i s-a facut vant de la Ministerul Agriculturii!

În 2017, a fost subprefectul județului Constanța, fiind propunerea deputatului Mircea Banias, când acesta era încă în grațiile președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, Jeacă a demisionat din ALDE când a început scandalul dintre Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin şi s-a înscris în PSD, fiind numit, mai târziu, în august 2018, prefect. După ce a fost eliberat din funcţie în 2019, de Guvernul Orban, locul lui fiind ocupat de George Niculescu, Jeacă a stat retras o perioadă la Primăria Medgidia, la Serviciul de Protecție Civilă, însă mai târziu a ajuns în Consiliul Județean Constanța, în cadrul Serviciului Analiză Strategică și Creșterea Competitivității. Apoi, în 2020, a dat concurs pentru postul de director executiv al Direcției de Turism a CJ. Nici aici nu a stat prea mult.

Transferat la Sibiu, în secret, a stat câteva zile…, apoi a plecat director la APIA, unde a stat câteva săptămâni

În martie 2022, președintele CJ de la acea vreme, Mihai Lupu, i-a semnat transferul în interesul serviciului la Direcția pentru Agricultură Județeană Sibiu, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. După câteva zile, însă, Jeacă a plecat din administrația județeană la Sibiu. De fapt, nici nu a ajuns până acolo… A fost cocoțat pe poziția de secretar general adjunct în Ministerul Agriculturii, condus de PSD-istul Petre Daea. Nici aici nu a făcut purici, pentru că imediat a fost numit director adjunct al APIA, în locul lui Bogdan Dumitru Dumitrașcu, trimis în judecată pentru mită.

De la APIA a revenit pe poziția de secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării, unde a activat până în luna mai a.c..

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pis. am pe el de securist infect care nu a facut nimicpt populatia constantei
9
1
Bluji am, jeacâ am, ghiacum pot sî ies pi șentru
3
0
Deci va fi urmatorul director la APC
6
0
FRATELE MEU m***e
2
0
este le lista serviciilor?
1
0
Dar acest personaj ce urmărește? Numai posturi de șef? Care este domeniul în care a performant cel mai mult? La ce se pricepe? Sa fie numit? Rușine! Trecut prin toate partidele pentru funcții.
12
1
Diplome si Mastere cumparate cu branza
13
1