REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fotbal: Campionatul Italiei - Torino FC s-a salvat de la retrogradare

Fotbal: Campionatul Italiei - Torino FC s-a salvat de la retrogradare

Replica API 21 mai 2021 | 23:57 1208

Echipa Torino FC şi-a asigurat menţinerea în prima ligă a campionatului de fotbal al Italiei, după ce a remizat în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Lazio Roma, într-o partidă restanţă contând pentru etapa 25-a din Serie A, scrie Agerpres.

Fotbal: Campionatul Italiei - Torino FC s-a salvat de la retrogradare

Fundaşul român Ştefan Radu a fost titular la Lazio şi a rămas pe teren până în minutul 76, când a fost înlocuit.

Acest meci trebuia să se dispute iniţial în luna martie, însă Torino nu a putut face deplasarea la Roma la momentul respectiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse în Italia pentru combaterea pandemiei de coronvirus.

Rezultatul de pe Stadio Olimpico a condamnat-o totodată pe Benevento la retrogradarea în Serie B, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Torino FC ocupă locul 17 în clasament, cu un avans de patru puncte faţă de Benevento, aflată pe poziţia a 18-a.

Cele două echipe urmează să se întâlnească în acest weekend, în ultima etapă, iar Benevento spera ca jocul de duminică să fie o adevărată "finală" pentru salvarea de la retrogradare, însă punctul obţinut de Torino FC pe terenul lui Lazio a pus capăt suspansului.

Benevento se alătură astfel formaţiilor Crotone şi Parma, care vor evolua din sezonul viitor în liga secundă italiană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere