REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Fotbal - CM 2022: Messi a devenit primul jucător care câştigă două 'Baloane de Aur'

Fotbal - CM 2022: Messi a devenit primul jucător care câştigă două 'Baloane de Aur'

A.F. 20 decembrie 2022 | 00:00 608

Căpitanul echipei Argentinei, Lionel Messi, a devenit, duminică, primul fotbalist care câştigă de două ori ''Balonul de Aur'', decernat celui mai bun jucător al Cupei Mondiale, după ce a condus echipa ''Albiceleste'' spre titlul mondial în Qatar, transmite DPA.

Lionel Messi

Messi a mai câştigat ''Balonul de Aur'' în urmă cu opt ani, la ediţia din Brazilia (2014), când Argentina a pierdut finala cu Germania (0-1), după prelungiri, citează Agerpres.

Leo Messi a încheiat ediţia din Qatar cu şapte goluri marcate,dintre care două într-o finală epică, încheiată cu victoria Argentinei la loviturile de departajare cu Franţa, cu 4-2, după ce scorul a fost egal, 3-3, la finalul prelungirilor.

Messi îi urmează astfel legendarului său predecesor Diego Maradona, care a condus Argentina la câştigarea Cupei Mondiale din 1986, la care a fost desemnat cel mai bun jucător.

Leo Messi, care are în palmares şi şapte ''Baloane de Aur'' decernate de France Football (pentru cel mai bun jucător al anului), a adunat nu mai puţin de 11 titluri de cel mai bun jucător al meciului la cinci turnee finale ale Cupei Mondiale, un record.

În Qatar, Messi a fost desemnat de cinci ori cel mai bun jucător al meciului, inclusiv în toate partidele jucate în faza eliminatorie, depăşind recordul precedent de patru, pe care îl deţinea împreună cu olandezul Wesley Sneijder din 2014.

Francezul Kylian Mbappe, care a cucerit titlul de golgheter în Qatar (Gheata de Aur), cu 8 goluri, a primit ''Balonul de Argint'', iar croatul Luka Modric, desemnat cel mai bun jucător al ediţiei din 2018, s-a mulţumit cu ''Balonul de Bronz'', după ce obţinuse medaliile de bronz cu echipa naţională, sâmbătă, în finala mică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212