REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Fotbal - CM 2022: Spaniolul Gavi, al treilea cel mai tânăr marcator din istoria Cupei Mondiale

Fotbal - CM 2022: Spaniolul Gavi, al treilea cel mai tânăr marcator din istoria Cupei Mondiale

A.F. 26 noiembrie 2022 | 00:00 371

Mijlocaşul spaniol Gavi a devenit, miercuri, al treilea cel mai tânăr marcator din istoria Cupei Mondiale de fotbal, prin golul înscris contra selecţionatei Costa Ricăi în meciul câştigat de ''La Roja'' cu scorul de 7-0, la turneul final din Qatar.

Gavi

Gavi, ales cel mai bun jucător al meciului, a înscris la Cupa Mondială la 18 ani, trei luni şi 18 zile, fiind devansat în acest top al precocităţii de legendarul brazilian Pele, care înscris în 1958, la vârsta de 17 ani, 7 luni şi 27 de zile, şi de mexicanul Manuel Rosas, care marca în 1930 contra Argentinei, la vârsta de 18 ani, 3 luni şi 2 zile, citează Agerpres.

România figurează şi ea în top cinci, englezul Michael Owen marcând în poarta tricolorilor la CM 1998, la vârsta de 18 ani, 6 luni şi 8 zile, în timp ce Miklos Kovacs a marcat pentru România în 1930 în meciul cu Peru la 18 ani, 6 luni şi 21 de zile.

Gavi a comentat astfel performanţa sa: ''Nu ştiam, mi s-a spus la finalul meciului. E o mândrie să fiu pe acest podium. Sunt fericit. Nici în visurile mele cele mai nebuneşti nu mi-aş fi putut imagina asta. Nu mă gândesc prea mult la asta, iar Koke mi-a spus că îmi voi da seama cu trecerea anilor. Este doar o etapă, însă, trebuie să continui''.

''Am jucat acest meci la victorie încă din primul minut, deci sunt foarte mulţumit, toţi am făcut un meci magnific. Dar acum trebuie să ne gândim la următorul'', a declarat jucătorul Barcelonei în privinţa rezultatului cu Costa Rica (7-0).

Gavi a mai spus că este prieten bun cu Pedri, un alt tânăr jucător alături de care evoluează la Barcelona şi la naţională: ''Pe teren Pedri e unul dintre cei mai spectaculoşi jucători, e uşor să joci alături de el''.

În privinţa golului marcat, Gavi a spus: ''Selecţionerul îmi spune mereu să mă duc spre careul advers. L-am văzut pe Morata că era deja acolo, el m-a văzut, iar când centrarea a plecat am ştiut că trebuie să o prind din voleu''.

Cei mai tineri marcatori din istoria Cupei Mondiale

1. Pele (Brazilia), 19 iunie 1958 contra Ţării Galilor (6.448 zile, 17 ani, 7 luni şi 27 de zile)
2. Manuel Rosas (Mexic), 19 iulie 1930 contra Argentinei (6.667 zile, 18 ani, 3 luni şi 2 zile)
3. Gavi (Spania), 23 noiembrie 2022 contra Costa Ricăi (6.684 zile, 18 ani, 3 luni şi 18 zile)
4. Michael Owen (Anglia), 22 iunie 1998 contra României (6.765 zile, 18 ani, 6 luni şi 8 zile)
5. Miklos Kovacs (România), 14 iulie 1930 contra Peru (6.778 zile, 18 ani, 6 luni şi 21 de zile)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272