Fotbal: Cu Real Madrid ne așteaptă partide extrem de dificile, spune Guardiola
Fotbal: Cu Real Madrid ne așteaptă partide extrem de dificile, spune Guardiola
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest'Puteți să ne etichetați favoriți sau outsideri, lucrurile nu se schimbă prea mult pentru mine', a spus antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, luni, înainte de prima manșă, de marți, a play-off-ului din Liga Campionilor împotriva lui Real Madrid, scrie AFP.
Cei doi uriași ai fotbalului european se vor înfrunta într-o dublă manșă, decisivă pentru calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
'Nu am avut evoluții bune, merităm să fim aici unde suntem. Tragerea la sorți a fost tragerea la sorți, trebuie să acceptăm provocarea', a spus antrenorul Guardiola.
În acest sezon, echipa a fost lipsită de 'robustețe' și a primit 'prea multe goluri', a mărturisit tehnicianul. 'Ambele echipe au avut probleme cu accidentările în acest sezon. Cred că Real Madrid s-a descurcat mult mai bine decât noi pentru că ei sunt lideri în La Liga. Arată multă consistență', a adăugat acesta.
Real Madrid vine la Manchester fără câțiva fundași accidentați, printre care jucătorii-cheie Dani Carvajal și Antonio Ruediger, dar Guardiola este, totuși, precaut față de campionii Europei și ai Spaniei. 'În momentele dificile, ei dau tot ce au mai bun, știm asta. Trebuie să jucăm extrem de bine pentru a trece de ei', a punctat Pep Guardiola, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













