REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
18.4° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

Fotbal: Familia lui Bobby Moore lansează un apel pentru recuperarea tricoului de campion mondial

Fotbal: Familia lui Bobby Moore lansează un apel pentru recuperarea tricoului de campion mondial

A.F. 28 aprilie 2023 | 00:00 336

Familia legendarului jucător Bobby Moore a lansat un apel pentru recuperarea tricoului pe care l-a purtat căpitanul selecţionatei "Three Lions" în finala Cupei Mondiale de fotbal din 1966, când a învins Germania federală (4-2 după prelungiri), şi care este de negăsit, relatează cotidianul L'Equipe.

Fotbal: Familia lui Bobby Moore lanseaza un apel pentru recuperarea tricoului de campion mondialsursa foto: lequipe.fr

În încercarea de a reîntregi obiectele din ilustrul său trecut, familia a lansat un apel pentru a afla cine deţine tricoul roşu cu numărul 6 purtat de Bobby Moore la finala din 1966 şi în care a primit Cupa Jules Rimet din mâinile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

"Nu vrem nimic altceva decât ca tricoul să ne revină. Este ceea ce tatăl meu ar fi dorit. Pentru că vrem să-l arătăm publicului şi să-l împărţim cu naţiunea noastră", a transmis Roberta Moore, fiica lui Bobby Moore

La o săptămână de la apelul lansat de Tina Moore, prima soţie a eroului blond, decedat la 51 de ani în februarie 1993, şi de fiica lor Roberta în publicaţia The Daily Mail, presa locală s-a lansat şi ea în această căutare.

"Eu sper că proprietarul actual va înţelege ce reprezintă acest tricou pentru familia noastră. Nu vrem decât ca el să ne revină. Este ce ar fi dorit tatăl meu", a explicat descendenta fostului fundaş al lui West Ham United, a cărui statuie de bronz se află în incinta stadionului Wembley, citează Agerpres.

Faimosul tricou, stindardul unicului titlu mondial al Angliei, nu a mai fost văzut din anii 1980. Tina Moore, cea care s-a aflat timp de 28 de ani alături de legendarul jucător, îl caută în van de atunci.

Conform unor surse, tricoul lui Sir Bobby, internaţional de 108 ori, s-ar afla în posesia unui anonim care ar fi avut inspiraţia de a-l achiziţiona la o licitaţie de obiecte aparţinând unei persoane decedate.

"Acest tricou este ca o comoară pentru noi. Valoarea lui sentimentală este imensă", a declarat Roberta Moore.

În ultimele zile, mai multe personalităţi ale sportului britanic au venit în ajutorul familiei Moore, implicându-se în această campanie de depistare a proprietarului tricoului roşu de legendă.

Tricou purtat de mijlocaşul Alan Ball în aceeaşi finală din 1966 a fost vândut cu 150.000 de euro în decembrie 2022.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515