Fotbal feminin: Australianul Joe Montemurro, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Fotbal feminin: Australianul Joe Montemurro, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAustralianul Joe Montemurro a fost numit antrenor al echipei feminine de fotbal Olympique Lyon în locul Soniei Bompastor, care a preluat pe Chelsea la sfârşitul lunii mai, a anunţat miercuri clubul francez, scrie AFP.
La 54 de ani, australianul va prelua, din 4 iulie, frâiele celei mai de succes echipe din istoria campionatului feminin francez pentru două sezoane, precizează OL.
Montemurro este primul antrenor străin al echipei feminine de fotbal. El a petrecut trei ani în fruntea echipei feminine a lui Juventus Torino, cu care a câştigat campionatul, Cupa Italiei şi Supercupa în 2021-2022.
Cu clubul din Torino, a câştigat un total de cinci trofee şi a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu o eliminare chiar împotriva lui OL în martie 2022.
Anterior a pregătit echipe de tineret australiene, dar şi formaţia feminină a lui Arsenal Londra din 2017 până în 2021, cu care a cucerit Superliga feminină în 2019, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













