REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
17.4° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Fotbal: Ianis Hagi a ratat un penalty, însă Alaves a învins-o pe Almeria în La Liga

Fotbal: Ianis Hagi a ratat un penalty, însă Alaves a învins-o pe Almeria în La Liga

A.F. 7 noiembrie 2023 | 00:00 960

Mijlocaşul român Ianis Hagi a ratat un penalty în meciul pe care formaţia sa. Deportivo Alaves, l-a câştigat cu 1-0 pe teren propriu în faţa echipei Almeria, duminică în etapa a 12-a din La Liga.

Fotbal: Ianis Hagi a ratat un penalty, insa Alaves a invins-o pe Almeria in La LigaIanis Hagi

Ianis Hagi a trimis peste poartă penalty-ul pe care l-a executat în minutul 45+1. Internaţionalul român a jucat până în minutul 68. În etapa precedentă, el a pasat decisiv în partida Atletico Madrid - Deportivo Alaves (2-1).

Ianis Hagi a marcat joi primele sale două goluri pentru Alaves, care a surclasat formaţia de liga a şaptea Deportivo Murcia cu scorul de 10-0, în deplasare, într-un meci din turul al doilea al Cupei Spaniei.

Golul victoriei de duminică a lui Alaves a fost reuşit de Aleksandar Sedlar în minutul 79.

Echipa bască are 12 puncte şi se află pe poziţia a 14-a a clasamentului. Almeria, fără victorie, este lanterna roşie, cu numai 3 puncte, scrie Agerpres.

Rezultate din etapa a 12-a:
vineri

Las Palmas - Atletico Madrid 2-1
Au marcat: Rodriguez (51), Ramirez (75), respectiv Morata (83)

sâmbătă
Osasuna - Girona 2-4
Au marcat: Budimir (25, 55), respectiv Martin (16), Dovbik (71), Ţigankov (80), Aleix Garcia (90)

Betis Sevilla - Mallorca 2-0
Au marcat: Willian Jose (7), Ayoze Perez (65)
Cartonaş roşu: Mascarell (Mallorca, 45)

Celta Vigo - Sevilla FC 1-1
Au marcat: Starfelt (22), respectiv En-Nesyri (84)
Cartonaş roşu: Tapia (Celta, 65)

Real Sociedad - FC Barcelona 0-1
A marcat: Araujo (90+4)

duminică
Alaves - Almeria 1-0
A marcat: Sedlar (79)
Penalty ratat: (Alaves, 45+1)

Pe prima poziţie a clasamentului este revelaţia Girona, 31 de puncte (12 jocuri), urmată de Real Madrid, 28 p (11 j), FC Barcelona, 27 p (12 j) Atletico Madrid, 25 p (11 j), Betis Sevilla 20 p (11 j), Real Sociedad, 19 p (11 j) etc, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere