Fotbal: Internaționalul român Dennis Man, în vizorul echipei Fiorentina
Fotbal: Internaționalul român Dennis Man, în vizorul echipei Fiorentina
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestInternaționalul român Dennis Man, jucătorul echipei de fotbal Parma, este dorit de o altă grupare din Serie A, Fiorentina, anunță mass-media italiană.
Conform site-ului Calciomercato.com, gruparea 'viola' dorește să-și întărească banda dreaptă a atacului și, după ce 'visul' de a-l aduce pe Luiz Henrique de la Botafogo s-a spulberat, brazilianul semnând între timp cu rușii de la Zenit Sankt Petersburg, oficialii Fiorentinei s-au reorientat către Dennis Man.
Jucătorul român, care a reușit 4 goluri și 3 pase decisive de la debutul acestui sezon, este legat prin contract de Parma până în 2027, iar prețul inițial stabilit de 'cruciați' pentru a renunța la serviciile sale este de 15 milioane de euro.
Dennis Man, în vârstă de 26 de ani, s-a transferat de la FCSB la Parma în 2021 și a disputat până în prezent 129 de meciuri în tricoul clubului italian, pentru care a marcat 28 de goluri.
El a fost selecționat de 33 de ori (9 goluri) în naționala României, cu care a participat la EURO 2024 din Germania, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













