REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Fotbal: Juventus, învinsă de ultima clasată, Monza, debutantă în Serie A

Fotbal: Juventus, învinsă de ultima clasată, Monza, debutantă în Serie A

Replica API 19 septembrie 2022 | 00:00 902

Juventus Torino a fost învinsă cu 1-0 în deplasare de ultima clasată, AC Monza, debutantă în acest sezon în Serie A, într-un meci disputat duminică în etapa a 7-a.

Golul danezului Christian Gytkjaer din minutul 74 a adus prima înfrângere a lui Juventus din actuala ediţie de campionat. Torinezii au rămas în inferioritate numerică în minutul 40, când a fost eliminat Angel Di Maria. Echipa antrenată de Massimiliano Allegri este doar pe locul 8 în Serie A, cu 10 puncte după şapte jocuri, iar în Liga Campionilor a pierdut cele două partide disputate până acum în grupele Ligii Campionilor, citează Agerpres.

AC Monza avea un singur punct înaintea acestei etape. Gruparea patronată de fostul premier italian Silvio Berlusconi l-a demis marţi pe antrenorul Giovanni Stroppa, numindu-l în locul său pe interimarul Raffaele Palladino.

Monza avea trei goluri marcate şi 14 primite în primele şase etape. Echipa are acum 4 puncte şi ocupă locul 18, primul retrogradabil.

Tot duminică, Cremonese, cu portarul Ionuţ Radu integralist şi fundaşul Vlad Chiricheş înlocuit în minutul 28 din cauza unei accidentări, a fost învinsă cu 4-0 acasă de Lazio Roma, la care Ştefan Radu a rămas pe banca de rezerve. Lazio a fost surclasată joi cu 5-1 de echipa daneză Midtjylland în Europa League.

Cremonese, cu 2 puncte, este pe locul 19.

Udinese a urcat provizoriu în fotoliul de lider, cu 16 puncte, fiind urmată la 2 puncte de Napoli (şase jocuri disputate), Atalanta (şase jocuri), AC Milan (şase jocuri) şi Lazio. AS Roma este pe locul 6, cu 14 puncte după şase jocuri, iar Inter ocupă locul 7, cu 12 puncte.

Rezultate consemnate până acum în această etapă

vineri

Salernitana - Lecce 1-2

Au marcat: Gonzalez (55 - autogol), respectiv Ceesay (43), Strefezza (83)

sâmbătă

Bologna - Empoli 0-1

A marcat: Bandinelli (75)

Spezia - Sampdoria 2-1

Au marcat: Murillo (12 - autogol), Nzola (72), respectiv Sabiri (11)

Torino - Sassuolo 0-1

A marcat: Agustin Alvarez (90+3)

duminică

Udinese - Inter Milano 3-1

Au marcat: Skriniar (22 - autogol), Bijol (85), Arslan (90+3), respectiv Barella (5)

Monza - Juventus 1-0

A marcat: Gytkjaer (74)

Cartonaş roşu: Di Maria (Juventus, 40)

Cremonese - Lazio 0-4

Au marcat: Immobile (7, 21 - penalty), Milinkovic-Savic (45+2), Pedro Rodriguez (79)

Fiorentina - Verona 2-0

Au marcat: Ikone (13), Gonzalez (90)

Penalty ratat: Biraghi (Fiorentina, 26)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272