REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fotbal - Liga I: FC Viitorul - FC Hermannstadt 2-1

Fotbal - Liga I: FC Viitorul - FC Hermannstadt 2-1

Replica API 11 ianuarie 2021 | 00:44 1648

FC Viitorul Constanţa a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Fotbal - Liga I: FC Viitorul - FC Hermannstadt 2-1

Foto: (c) Viitorul FC/facebook

FC Viitorul a debutat cu o victorie în 2021, prin golurile marcate de Kevin Luckassen (37) şi de Andrei Ciobanu (84), din pasa atacantului olandez, scrie Agerpres.

FC Hermannstadt, care a avut multe absenţe în acest meci, a deschis scorul prin fundaşul Raul Opruţ (19), după o acţiune a lui Lucian Buzan şi două şuturi blocate ale lui Jo Santos. Pentru Opruţ a fost primul gol marcat în Liga I.

Gazdele au avut şi o bară, prin Romario Benzar (68), cu un şut de la circa 30 de metri, din lovitură liberă.

Sibienii au cerut penalty în min. 71, când fundaşul Virgil Ghiţă a respins în mână o minge centrată. Au urmat câteva momente de confuzie, în care arbitrul Radu Petrescu a părut că dictează penalty, dar a acordat doar corner pentru oaspeţi.

FC Viitorul a reuşit prima sa victorie cu Mircea Rednic la cârmă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere