REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanţa 1-0

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanţa 1-0

Replica API 13 decembrie 2021 | 23:44 1439

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal.

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanţa 1-0

Sursa foto: Farul Constanța/Facebook

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Bogdan Mitrea (7 - penalty), fost jucător al echipei constănţene, în urma unui fault comis de Marian Aioani la Nicolae Păun, scrie Agerpres.

Farul a avut o bară, prin Jefte Betancor (22), iar Sepsi OSK a avut şansa de a se desprinde, însă Cătălin Golofca a ratat singur cu portarul (63).

Sepsi OSK a ajuns la şase etape consecutive fără eşec, patru victorii şi două egaluri, iar în ultimele patru etape nu a primit gol.

Farul are doar o victorie în ultimele patru etape, două egaluri şi un eşec.

În tur, Farul s-a impus cu scorul de 1-0.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Farul Constanţa 1-0 (1-0), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe

A marcat: Bogdan Mitrea (7 - penalty).

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea)

Observatori: Florin Hîncu (Braşov) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu fost arbitru pe teren???????
1
0