REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fotbal: Liverpool va dezveli un nou monument la stadionul Anfield pentru a comemorare tragedia de pe Heysel

Fotbal: Liverpool va dezveli un nou monument la stadionul Anfield pentru a comemorare tragedia de pe Heysel

A.F. 22 mai 2025 | 00:00 298

Clubul englez de fotbal Liverpool va dezveli un nou monument la stadionul Anfield pentru a marca cea de-a 40-a comemorare a tragediei de la Stadionul Heysel, în care 39 de suporteri și-au pierdut viața, a anunțat, miercuri, gruparea din Premier League, relatează Reuters.

Fotbal: Liverpool va dezveli un nou monument la stadionul Anfield pentru a comemorare tragedia de pe Heysel

Fanii, în principal suporteri italieni, au murit când s-a prăbușit un zid după ce fanii lui Liverpool s-au năpustit asupra lor înainte de finala Cupei Campionilor Europeni, din 1985, de la Bruxelles.

Peste 600 dintre aceștia au fost răniți într-unul dintre cele mai mari dezastre de pe stadioanele de fotbal, ducând la o suspendare de cinci ani pentru cluburile engleze din competițiile europene.

Intitulat ''Forever Bound'', noul monument va înlocui actuala placă comemorativă situată în prezent pe peretele sectorului Sir Kenny Dalglish și va fi mutat într-o nouă locație a stadionului, a transmis Liverpool într-o declarație.

Noul monument planificat va avea două eșarfe înnodate împreună și legate, simbolizând unitatea și solidaritatea între cele două cluburi și legătura formată prin durerea comună și respectul comun care au urmat după dezastrul de pe Heysel.

Liverpool FC a spus că planurile pentru un nou monument au fost împărtășite cu clubul Juventus Torino și cu familiile victimelor.

Monumentul va fi dezvelit în această vară, iar la rândul său clubul Juventus Torino va inaugura un monument propriu în apropierea stadionului său, la data de 29 mai, atunci când este comemorată tragedia.

''Să vezi un nou monument creat cu atât de multă grijă înseamnă foarte mult și este foarte important să fie un omagiu potrivit pentru a-i comemora pe cei 39 de fani care și-au pierdut viața'', a transmis clubul Liverpool în comunicatul citit de fostul internațional Ian Rush, care a jucat pentru ambele cluburi și care a fost martorul tragediei din 1985.

''Nu trebuie să uităm niciodată de ce contează și de ce trebuie să continuăm să rămânem împreună în solidaritate, în toți acești ani'', conform declarației clubului Liverpool, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere