REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fotbal: Mbappe i-a luat apărarea lui Vinicius Jr, fluierat la Madrid

Fotbal: Mbappe i-a luat apărarea lui Vinicius Jr, fluierat la Madrid

A.F. 21 ianuarie 2026 | 00:00 292

Atacantul francez Kylian Mbappe l-a apărat luni pe coechipierul său Vinicius Jr, care a fost huiduit de publicul de pe Santiago Bernabeu sâmbătă, în meciul jucat de Real Madrid împotriva lui Levante, într-un context tensionat pentru formația din capitala Spaniei, care a fost învinsă de două ori în decurs de 72 de ore săptămâna trecută, scrie AFP.

Fotbal: Mbappe i-a luat apararea lui Vinicius Jr, fluierat la MadridKylian Mbappe

'Nu este vina lui Vinicius dacă nu jucăm așa cum trebuie. Este vina întregului lot', a declarat Mbappe într-o conferință de presă, în ajunul meciului din Liga Campionilor împotriva clubului la care s-a format, AS Monaco.

'Publicul madrilen nu ar trebui să fluiere un singur jucător. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost că, dacă fluieră, ar trebui să fluiere toată echipa. Nu ar trebui să arăți cu degetul un jucător. Facem lucrurile greșit ca echipă și avem caracterul necesar pentru a schimba asta pe teren', a subliniat actualul golgheter din La Liga (19 goluri) și Liga Campionilor (9 goluri), care a revenit după o accidentare.

Fotbal: Mbappe i-a luat apararea lui Vinicius Jr, fluierat la MadridVinicius Jr.

'Trebuie să-l protejăm mai bine, astfel încât să nu fie singur în fața criticilor. Nu este singur la Real Madrid. Suntem cu toții alături de el', a continuat francezul.

Mbappe a spus că a auzit nemulțumirea fanilor: 'Înainte să fiu fotbalist, eram un tânăr care se uita la meciuri, dacă nu eram fericit, fluieram. Înțeleg pentru că nu facem lucrurile cum trebuie'.

Pentru Mbappe, extrema stângă braziliană este un 'jucător foarte mare' și 'un tip incredibil', iar 'în cea mai bună formă a sa, este unul dintre cei mai buni din lume'.

Mbappe i-a adus, de asemenea, un omagiu fostului său antrenor Xabi Alonso, care a fost demis după înfrângerea din finala Supercupei Spaniei cu FC Barcelona (2-3).

'A spune că Xabi nu a reușit nu este adevărat', a subliniat jucătorul, recunoscând că 'a fost o decizie a clubului și trebuie respectată', citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere