REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fotbal: Messi ratează debutul echipei Inter Miami în turneul Leagues Cup

Fotbal: Messi ratează debutul echipei Inter Miami în turneul Leagues Cup

A.F. 16 august 2024 | 00:00 608

Starul argentinian Lionel Messi nu a fost reţinut de antrenorul său, Gerardo Martino, pentru meciul de debut al echipei sale, Inter Miami, în turneul Leagues Cup, care reuneşte echipe din Liga nord-americană de fotbal (MLS) şi campionatul Mexicului, informează AFP.

Fotbal: Messi rateaza debutul echipei Inter Miami in turneul Leagues CupLionel Messi

Inter Miami urmează să înfrunte formaţia americană Columbus Crew, campioana en titre a MLS, la care joacă românul Alexandru Măţan, marţi seară, pe stadionul Lower.com Field din Columbus (Ohio).

Messi, în vârstă de 37 de ani, nu s-a refăcut încă după accidentarea la glezna dreaptă pe care a suferit-o la Copa America, în repriza secundă a finalei pe care Argentina a câştigat-o în faţa Columbiei, la începutul lunii iulie. Căpitanul naţionalei "albiceleste" nu a revenit de atunci la antrenamente.

Inter Miami este deţinătoarea trofeului în Leagues Cup, competiţie la care participă în total 16 cluburi din MLS şi Liga MX şi care cuprinde o fază a grupelor, urmată de o fază cu eliminare directă, începând cu sferturile de finală, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere