Fotbal: Poli Iași a smuls un egal cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Fotbal: Poli Iași a smuls un egal cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoli Iași a smuls un egal cu CFR Cluj, 1-1 (0-1), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 27-a a Superligii de fotbal, în ciuda faptului că a jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică.
Oaspeții au deschis scorul prin kosovarul Meriton Korenica (5), din centrarea lui Mario Camora.
Poli Iași a rămas în zece oameni în min. 29, când atacantul guineean Sekou Camara a fost eliminat. Camara a încercat o reluare din foarfecă în careul advers, dar l-a lovit în cap pe Daniel Graovac. Arbitrul i-a acordat inițial cartonaș galben atacantului, dar după consultarea arbitrajului video l-a eliminat, bosniacul alegându-se cu un bandaj la cap.
Echipa antrenată de Vasile Miriuță a egalat în repriza secundă, prin Guilherme Soares (63), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Alin Roman.
CFR a mai înscris o dată, înainte de pauză, prin Beni Nkololo (45+2), după șutul lui Mohammed Kamara, respins de portarul Jesus Fernandez, dar reușita a fost anulată de VAR pentru un fault al lui Korenica la Roman la centrul terenului.
Ieșenii au avut o ocazie bună în repriza secundă prin Skuka (50), dar portarul Otto Hindrich a avut o intervenție salutară.
CFR a ratat trei ocazii mari de gol în repriza a doua, prin Virgiliu Postolachi (57), cu poarta goală, prin Adrian Păun (77), al cărui șut din unghi a fost reținut în doi timpi de Fernandez, și în min. 82, când Rareș Ispas a respins providențial din fața porții.
În prima parte a meciului a nins abundent, astfel că în min. 17 a fost necesară întreruperea jocului pentru retrasarea liniilor terenului.
La Poli Iași au debutat cu acest prilej albanezul Xhuliano Skuka, francezul Adama Diakhaby și Antonio Bordușanu (ex-Dinamo), iar la CFR, kosovarul Lindon Emerllahu, scrie Agerpres.
CFR este neînvinsă de opt etape, în care are patru victorii și patru egaluri.
Poli Iași nu a mai câștigat de 12 etape, dar ultimele sale două meciuri s-au încheiat cu remize.
În tur, CFR s-a impus cu 2-1.
FC Politehnica Iași - FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), Stadion ''Emil Alexandrescu'' - Iași
Au marcat: Guilherme Soares (63), respectiv Meriton Korenica (5).
Cartonaș roșu: Sekou Camara (Poli Iași) 29.
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Mihăiță Necula (București); al patrulea oficial: Ionela Alina Peșu (Mangalia)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (București); arbitru asistent video: Ovidiu Artene (Vaslui)
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) - LPF
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




