REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Fotbal: RB Leipzig l-a demis pe antrenorul Domenico Tedesco după debutul cu stângul în Liga Campionilor

Fotbal: RB Leipzig l-a demis pe antrenorul Domenico Tedesco după debutul cu stângul în Liga Campionilor

Replica API 9 septembrie 2022 | 00:00 689

Clubul german de fotbal RB Leipzig l-a demis pe antrenorul Domenico Tedesco, ''cu efect imediat'', după înfrângerea cu 1-4 suferită marţi seara pe teren propriu, în faţa echipei Şahtior Doneţk, la debutul în noua ediţie a Ligii Campionilor, a anunţat, miercuri, gruparea din Bundesliga, citată de DPA.

Domenico Tedesco

''Antrenorii secunzi Andreas Hinkel şi Max Urwantschky au părăsit şi ei clubul. RB Leipzig va anunţa succesorul în timp util'', se arată în comunicat, citează Agerpres.

Tedesco a câştigat Cupa Germaniei cu RB Leipzig în sezonul trecut, primul trofeu important din istoria clubului.

Înfrângerea de marţi a fost ''ultima picătură'' după o serie de rezultate negative în toate competiţiile, trei înfrângeri, două egaluri şi două victorii în şapte meciuri jucate în acest sezon.

RB Leipzig a pierdut şi primul meci al stagiunii, Supercupa Germaniei, în faţa lui Bayern Munchen.

Tedesco semnase în decembrie contractul cu clubul şi a respins o prelungire a înţelegerii sale, valabilă până în 2023.

Marele favorit pentru poziţia de antrenor la RB Leipzig este Marco Rose, care a fost demis de Borussia Dortmund la finalul sezonului trecut.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272