REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fotbal: Real Madrid nu va forţa revenirea lui Mbappe în meciul cu Lille din Liga Campionilor

Fotbal: Real Madrid nu va forţa revenirea lui Mbappe în meciul cu Lille din Liga Campionilor

A.F. 4 octombrie 2024 | 00:00 629

Atacantul francez Kylian Mbappe s-a refăcut foarte rapid după o accidentare la coapsa stângă, dar antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, nu va forţa intrarea lui în meciul de miercuri cu Lille, din Liga Campionilor la fotbal, scrie AFP.

Fotbal: Real Madrid nu va forta revenirea lui Mbappe in meciul cu Lille din Liga CampionilorKylian Mbappe

Mbappe, accidentat în meciul cu Alaves (3-2), a lipsit de la derby-ul cu Atletico Madrid (1-1), dar acum este apt de joc pentru meciul prevăzut pe stadionul ''Pierre-Mauroy''.

''El s-a refăcut foarte repede, s-a antrenat individual bine, nu şi-a pierdut forma fizică. Azi (marţi, n. red.) va efectua un nou antrenament cu grupul şi vom lua decizia corectă, pentru că nu vrem să ne asumăm niciun risc'', a declarat antrenorul italian la conferinţa de presă de marţi.

Iniţial, recuperarea era estimată la circa trei săptămâni, dar Mbappe poate juca după doar o săptămână.

''În mai puţin de o săptămână, el s-a refăcut şi a vrut să facă deplasarea pentru a juca, se simte bine. Noi trebuie să vedem dacă este în posesia tuturor mijloacelor sale, la 100% şi dacă poate juca. Dacă nu sunt riscuri, el va juca din primul minut'', a adăugat Ancelotti.

În schimb, Ethan Mbappe, mijlocaş la Lille, va rata duelul cu fratele său din cauza unei accidentări.

În prima etapă din Liga Campionilor, Real Madrid a învins-o pe VfB Stuttgart (3-1), iar Lille a pierdut la Sporting Lisabona (0-2), citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere