Fotbal: Şahtior Doneţk va disputa meciurile de "acasă", din următoarea ediţie a Ligii Campionilor, la Gelsenkirchen
Fotbal: Şahtior Doneţk va disputa meciurile de "acasă", din următoarea ediţie a Ligii Campionilor, la Gelsenkirchen
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEchipa de fotbal Şahtior Doneţk, campioana Ucrainei, calificată în faza grupelor din următoarea ediţie a Ligii Campionilor, va disputa meciurile de "acasă" pe AufSchalke Arena din Gelsenkirchen (vestul Germaniei), anunţă clubul într-un comunicat de presă, marţi, scrie AFP.
După invazia Ucrainei de către armata Rusiei, pe 24 februarie 2022, Şahtior Doneţk a jucat meciurile de "acasă" pentru sezonul european 2022/23 la Varşovia, pe terenul echipei Legia, apoi la Hamburg, în nordul Germaniei, pentru sezonul 2023/ 24.
"Suntem încântaţi să putem juca meciurile din Liga Campionilor pe unul dintre cele mai frumoase stadioane germane. Experienţa pozitivă din sezonul trecut ne arată că Şahtior se bucură de un sprijin puternic al fanilor în această ţară, atât din partea fanilor locali, cât şi al refugiaţilor ucraineni", a subliniat directorul general al clubului, Serhii Palkin.
Clubul ucrainean va disputa astfel cele patru meciuri din faza grupelor la Gelsenkirchen.
Stadionul lui Schalke 04, echipă din 2.Bundesliga, a găzduit patru meciuri la EURO 2024 (trei în faza grupelor inclusiv Spania-Italia şi optimile dintre Anglia şi Slovacia). Capacitatea stadionului este de 54.740 de locuri.
Sezonul trecut, Şahtior a disputat cele trei meciuri din faza grupelor în faţa a peste 45.000 de spectatori pe Volksparkstadion din Hamburg (capacitate de 55.000), citează Agerpres,
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













