REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Fotbal: Toni Kroos şi-a anunţat retragerea de la naţionala Germaniei

Fotbal: Toni Kroos şi-a anunţat retragerea de la naţionala Germaniei

Replica API 4 iulie 2021 | 00:55 751

Toni Kroos, fotbalistul echipei Real Madrid, şi-a anunţat retragerea de la naţionala Germaniei, cu care a fost campion mondial în anul 2014, transmite DPA, citată de pe Agerpres.

Kroos, care are 31 de ani, şi-a anunţat decizia în podcastul pe care îl realizează împreună cu fratele său Felix, la câteva zile după ce Germania a fost eliminată în optimile de finală ale EURO 2020.

"Decizia este luată, este irevocabilă", a spus mijlocaşul. "Este o decizie luată pentru familie şi pentru mine, fiindcă pentru mine este un lucru bun să petrec mai mult timp alături de familie", a adăugat el.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi din generaţia sa, Kroos are 106 meciuri pentru selecţionata Germaniei, ultimul fiind înfrângerea de marţi (0-2) împotriva Angliei, pe Wembley. Mijlocaşul a jucat la trei Cupe Mondiale şi trei Campionate Europene.

Format la Bayern Munchen, Kroos a impresionat sub formă de împrumut la Bayer Leverkusen, apoi a revenit la gruparea bavareză, înainte de a semna în 2014 cu Real Madrid, cu care a câştigat de trei ori Liga Campionilor.

Directorul Federaţiei germane de fotbal (DFB), Oliver Bierhoff, declarase miercuri că nu ştie dacă veteranii Thomas Muller, Mats Hummels şi Toni Kroos vor continua la echipa naţională, după ce aceasta a fost învinsă de Anglia în optimile EURO 2020.

Germania este una din adversarele României în preliminariile CM 2022.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212