REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fotbal: Tottenham, amenințată de retrogradare, vrea să aducă un psiholog

Fotbal: Tottenham, amenințată de retrogradare, vrea să aducă un psiholog

A.F. 23 aprilie 2026 | 00:00 179

Tottenham Hotspur, echipa fotbalistului român Radu Drăgușin, amenințată de retrogradarea din Premier League, intenționează să aducă un psiholog, după ce antrenorul Roberto De Zerbi a declarat că trebuie 'schimbată mentalitatea', informează BBC.

Fotbal: Tottenham, amenintata de retrogradare, vrea sa aduca un psiholog

Spurs a ajuns pe locul 18 în Premier League, primul retrogradabil, după 15 meciuri fără victorie.

De Zerbi, al treilea antrenor principal al lui Tottenham în acest sezon, numit la sfârșitul lunii martie, nu a reușit să obțină decât un punct în două meciuri.

Italianul a spus că sarcina lui este să le ofere jucătorilor 'mentalitatea potrivită' și se pare că Tottenham ia măsuri pentru a-l ajuta să atingă acest obiectiv.

Într-un anunț postat de Spurs pe platforma de socializare LinkedIn, clubul a indicat că este în căutarea unui 'psiholog de performanță remarcabil' pentru a oferi 'suport psihologic bazat pe dovezi jucătorilor de elită'.

'Acest rol necesită un profesionist credibil, discret și extrem de eficient într-un mediu de Premier League, capabil să construiască un climat de încredere cu jucătorii și antrenorii, operând în același timp cu rigoarea profesională așteptată la cel mai înalt nivel al jocului', a menționat gruparea londoneză.

Clubul a anunțat, de asemenea, un post vacant pentru un psiholog sportiv, care să se alăture echipei sale feminine.

Tottenham este la 2 puncte de locul 17, primul deasupra zonei retrogradării, când mai sunt cinci etape. Ultima sa victorie în campionat a avut loc pe terenul lui Crystal Palace pe 28 decembrie, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere