REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Fotbal: UEFA a stabilit un plafon pentru preţurile biletelor destinate suporterilor echipelor oaspete în cupele europene

Fotbal: UEFA a stabilit un plafon pentru preţurile biletelor destinate suporterilor echipelor oaspete în cupele europene

A.F. 4 septembrie 2024 | 00:00 468

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat luni că a stabilit un plafon pentru preţurile biletelor destinate suporterilor echipelor oaspete în acest sezon al cupelor europene, informează AFP.

Fotbal: UEFA a stabilit un plafon pentru preturile biletelor destinate suporterilor echipelor oaspete in cupele europeneAleksander Ceferin

Suporterii echipelor oaspete vor plăti maxim 60 de euro pentru un bilet în noul sezon al Ligii Campionilor, un plafon redus care va scădea şi mai mult în sezonul 2025/26, a indicat UEFA.

"După consultări ample" cu puternica Asociaţie europeană a cluburilor (ECA) şi Asociaţia europeană a suporterilor (FSE), UEFA a redus preţul maxim de 70 de euro prevăzut de două sezoane pentru fanii echipelor oaspete.

Cluburile gazdă, care obţin bani din vânzarea biletelor, pe lângă banii de la UEFA şi din drepturi TV, vor trebui să reducă şi mai mult acest plafon în sezonul viitor, la 50 de euro, a precizat forul fotbalistic european într-un comunicat.

Aceeaşi tendinţă se aplică şi celorlalte două competiţii europene intercluburi: în Europa League, biletele pentru fanii echipelor oaspete nu vor putea fi mai scumpe de 40 de euro în acest sezon, apoi de 35 de euro în sezonul 2025/26, faţă de 45 de euro la ultimele două ediţii.

FCSB, campioana României, a obţinut săptămâna trecută calificarea în faza principală a Europa League.

În Conference League, plafonul, deja redus la 25 de euro în sezonul trecut, va fi de 20 de euro în acest sezon şi în cel următor.

"Prin introducerea unor politici mai favorabile fanilor, ne continuăm misiunea de a ne asigura că fotbalul rămâne un sport incluziv, în care fanii care călătoresc prin Europa pentru a-şi urma echipa sunt apreciaţi şi recunoscuţi", a declarat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere