REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fractură între PNL și UDMR! Vicepreședintele liberal al Camerei Deputaților: 'I-am făcut o plângere penală'

Fractură între PNL și UDMR! Vicepreședintele liberal al Camerei Deputaților: 'I-am făcut o plângere penală'

Lorena CRISTEA 11 mai 2026 | 00:00 744

Vicepreședintele Camerei Deputaților și liderul PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat că a depus o plângere penală împotriva unui greu local al UDMR.

Fractura intre PNL si UDMR! Vicepresedintele liberal al Camerei Deputatilor: 'I-am facut o plangere penala'Adrian Cozma 

Fractură între PNL și UDMR! Vicepreședintele liberal al Camerei Deputaților: „I-am făcut o plângere penală”

Concret, Adrian Cozma a depus o plângere penală împotriva președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba (UDMR).

Cozma îl acuză pe Csaba că a dat mai mulți bani din IVG primarilor UDMR, în vreme ce edililor PNL le-a repartizat jumătate din sumele respective.

„I-am făcut o plângere penală președintelui consiliului județean Pataki Csaba, pentru discriminarea pe care a făcut-o, dând bani mai mulți primarilor UDMR și mai puțini la români. Noi suntem adevărata minoritate în județul Satu Mare”, a spus Adrian Cozma.

„Parchetul să decidă”

Liberalul a anunțat că așteaptă acum ca procurorii să decidă cât mai repede, dacă este sau nu abuz în serviciu.

„Parchetul să decidă dacă este nedreptate sau nu. Eu spun că este abuz în serviciu și am depus această plângere.

Și aștept cât de repede soluția, pentru că așa ceva nu s-a mai întâmplat în județul Satu Mare, o discriminare pe criterii etnice și politice”, a mai afirmat liderul PNL Satu Mare.

Ce reclamă Adrian Cozma

Așa cum a declarat la final de aprilie, Cozma îl acuză pe președintele CJ Satu Mare că a repartizat sumele din IVG discreționar.

Astfel, o comună cu 1.000 de locuitori a primit 550.000 de lei, iar o comună din Satu Mare, din județ, condusă de un primar PNL, cu 6-7.000 de locuitori, a primit 250.000 de lei, a declarat Adrian Cozma.

„Și vă dau un exemplu: o comună cu 1.000 de locuitori a primit 550.000 de lei, iar o comună din Satu Mare, din județ, condusă de un primar PNL, cu 6-7.000 de locuitori, a primit 250.000 de lei”, a afirmat la finalul lunii aprilie Adrian Cozma.

Tot atunci, liberalul ne-a transmis că va face o plângere penală împotriva șefului CJ Satu Mare, dar și că va cere anularea deciziei lui Pataki Csaba în instanța de contencios-administrativ.

„Este o situație fără precedent, este un abuz grosolan pe care l-a făcut președintele consiliului județean și, evident, că vom acționa pe două căi.

Vom formula o plângere penală, pentru abuz în serviciu, faptă prevăzută de Articolul 297, alineatul (2), discriminare pe criterii politice și etnice.

De asemenea, ne vom adresa instanței de contencios-administrativ, pentru anularea acestei decizii”, a precizat Cozma.

Turos Lorand (UDMR): „Realitatea este una singură”

Turos Lorand, unul dintre senatorii UDMR, a reacționat la acuzațiile lui Cozma, precizând că „realitatea este una singură: Consiliul Județean Satu Mare nu face discriminări între cetățeni, indiferent de partidul politic al primarului”.

„Realitatea este una singură: Consiliul Județean Satu Mare nu face discriminări între cetățeni, indiferent de partidul politic al primarului. În ședința ordinară din 29 aprilie 2026, a fost aprobată repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit.

Date concrete, nu interpretări politice:

În localitățile cu primari PNL: 134 lei/locuitor

În localitățile cu primari UDMR sau FDGR: 128 lei/locuitor

Un singur exemplu: Primăria Ardud (PNL) a primit o sumă identică cu Primăria Negrești-Oaș (PSD), oraș care are 10.000 de locuitori în plus”, se arată într-o postare pe Facebook a lui Lorand, potrivit știripesurse

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere