REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Franţa ar putea trimite Rusia în faţa OMC în disputa cu privire la cuvântul şampanie

Franţa ar putea trimite Rusia în faţa OMC în disputa cu privire la cuvântul şampanie

Replica API 8 iulie 2021 | 00:00 514

Guvernul francez a anunţat marţi că ar putea trimite Rusia în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ca urmare a planurilor Moscovei de a obliga producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept "vin spumant" în Rusia, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform unei legi promulgate recent de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi etichetat drept "şampanie", în timp ce producătorii străini vor trebui să modifice denumirea băuturii lor.

Unii producători francezi, care susţin că doar produsele care provin din regiunea Champagne din Franţa pot fi vândute sub denumirea de "şampanie", au interpretat noua lege din Rusia ca un efort al autorităţilor de la Moscova de a ajuta producătorii ruşi de vin, în dauna producătorilor străini.

"După ce vom analiza legislaţia rusească, în zilele următoare vom lua măsurile care se impun faţă de autorităţile ruse", a declarat marţi ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, în cursul unei audieri în Parlament. "Dacă se va dovedi că au fost încălcate prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, vom proceda la fel cum am făcut şi anterior în relaţia cu Rusia" a mai spus Le Drian, care a adăugat însă că "sper că vom putea rezolva aceste dificultăţi prin dialog".

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) are un mecanism de rezolvare a disputelor comerciale între statele membre.

În prezent, Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant în fiecare an, dintre care 13% este şampanie franţuzească. Există deja disponibile mai multe mărci de 'champagne' rusească, produse în regiunile din sudul Rusiei, precum Krasnodar şi Rostov, şi care se comercializează chiar şi cu 270 de ruble (aproximativ trei euro) litrul.

Franţa protejează termenul ''champagne", iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume din nord-estul Franţei.

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandi, a afirmat marţi că "şampanie" este un nume care poate fi folosit doar pentru vinurile spumante din regiunea omonimă din Franţa, deşi în decursul timpului alte ţări au încercat să susţină că denumirea este a lor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272