REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
17.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Franța și Germania trimit emisari la Kremlin pentru evitarea invaziei Ucrainei

Franța și Germania trimit emisari la Kremlin pentru evitarea invaziei Ucrainei

Replica API 7 ianuarie 2022 | 02:39 926

Franţa şi Germania vor trimite în Rusia oficiali de rang înalt pentru discuţii cu Administraţia Vladimir Putin în scopul evitării unei intervenţii militare ruse în Ucraina, afirmă surse citate de postul german N-TV.

Consilieri de politică externă ai preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi ai cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, se vor deplasa joi la Kremlin, pentru a purta discuţii cu oficiali din cadrul Administraţiei prezidenţiale ruse. Discuţiile vizează evitarea unei intervenţii militare ruse în Ucraina şi găsirea unei soluţii diplomatice la conflictul separatist din regiunile est-ucrainene Doneţk şi Lugansk, scrie stiripesurse.ro

Vizita se înscrie în cadrul eforturilor diplomatice pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Occident şi Rusia. Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, efectuează o vizită la Kiev, pentru consultări cu oficiali ucraineni.

Miniştrii de Externe din statele membre NATO se vor reuni vineri, prin videoconferinţă, pentru a discuta despre presiunile militare exercitate de Rusia asupra Ucrainei şi despre situaţia de securitate din Europa. Reuniunea va avea loc înaintea unei sesiuni a Consiliului NATO-Rusia, programată pe 12 ianuarie.

Rusia a generat îngrijorare în Occident din cauza activităţilor militare din apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev susţine că Rusia a mobilizat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei şi pregăteşte un atac. Administraţia Vladimir Putin argumentează că poate mobiliza militari oriunde pe teritoriul Rusiei şi cere Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice garanţii că nu vor instala echipamente militare ofensive în apropierea frontierelor ruse. Negocierile bilaterale SUA-Rusia, pe tema garanţiilor de securitate, vor avea loc pe 10 ianuarie, în oraşul elveţian Geneva. Uniunea Europeană a anunţat că vrea să participe direct la negocierile dintre SUA şi Rusia, în contextul în care Administraţia Joseph Biden a semnalat că, în prima etapă, reuniunea se va derula în format bilateral.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ucraina are potentialul sa devina o superputere, odata ajunsa in UE. De asta se tem cel mai tare rusii. China si Iran n-ar fi de ajuns sa o ajute pe Rusia impotriva NATO, US and UK.
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212