REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Frații Băncuță, care au înjunghiat un afacerist constănțean, ARESTAȚI în LIPSĂ!

Frații Băncuță, care au înjunghiat un afacerist constănțean, ARESTAȚI în LIPSĂ!

Replica API 20 august 2019 | 00:32 1547

Magistrații constănțeni au emis mandate de arestare în lipsă pentru Neculai (fost Băncuţă) Vasile, zis Eminescu, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, şi Băncuţă Tani-Fidis, zis Tancu, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Aceștia sunt căutați de oamenii legii.

Menționăm că ambii inculpaţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind anterior condamnaţi la pedepse privative de libertate, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă (tentativă de omor). Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în data de 02.08.2019, orele 03.30, persoana vătămată Ştefancu Silviu-Ionel, în timp ce se afla în clubul Asylum din staţiunea Mamaia, a fost agresat de Neculai (fost Băncuţă) Vasile, zis Eminescu, şi, în timpul conflictului i-au fost aplicate lovituri cu obiect tăietor-înţepător la nivelul bărbiei, zonă vitală a corpului, şi la nivelului pieptului, plăgi tăiate ce au necesitate îngrijiri medicale evaluate la 8-9 zile de îngrijiri medicale şi sutură. Tot în acest conflict, numitul Băncuţă Tani-Fidis, zis Tancu i-a aplicat victimei Ştefancu Silviu-Ionel o lovitură la nivelul gâtului, şi ulterior i-a aplicat o lovitură cu o teacă de cuţit în zona omoplaţilor superioară spate. Conflictul s-a produs în timp ce localul era plin şi a indus stare de frică şi panică în rândul clienţilor. La data de 13.08.2019, au fost puse în executare mandate de percheziţie domiciliară în vederea identificării de probe necesare administrării probatoriului cauzei şi depistării inculpaţilor însă aceştia nu au fost găsiţi, existând suspiciunea că au plecat din ţară într-un timp foarte scurt de la săvârşirea infracţiunilor şi încearcă sustragerea de la tragerea la răspundere penală. Până în prezent în urma investigaţiilor efectuate a rezultat şi faptul că persoana vătămată şi concubina acestuia, nu au fost ameninţaţi cu acte de violenţă sau alte forme de presiune de către inculpaţi după săvârşirea infracţiunii, aspect precizat inclusiv de către victimă şi concubina acestuia, au transmis procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca va tine pasarica, dupa ce lasati comentarii!!! Lasati va si numele adevarat si numerele de telefon
3
0
Asa se intampla cand se dau legi strambe:vezi legea compensatorie. Pentru recidevisti ar trebui sa nu se aplice aceasta lege, mai mult ar trebui se execute pedeapsa la zi inclusiv restul sau resturile de pedeapse neexecutate.
4
1
Ce faci ma drogatule cu zombi ai inceput sa parilesti cu mortii in rasa ta de injectat spurcat
1
1
De ce nu aveti tupeu ma carcacilor sa le vorbiti in fata, si vbiti sub alte nume? Si doar pe aic! Cand ii vedeti prin cluburi stati ca sobolani pe sub masa si face ti loc sa treaca, si voi baieti
3
2
daca si broscoiul asta e afacerist ne-am dat dracu
0
1
Cu cutitul sunt jmecheri la parte in parte fug toti
2
1
Acest Silviu, ajuns acum mare afacerist, sa-l pupe-n poola pe Ciprian, care luat pe langa el si i-a dat o paine de mancat. NU era decat un geambas de masini si facea taximetrie pirat cu o dacie primita de la fostul socru. Acum, nu se mai suporta si face live-urii pe fb cu actuala concubina. Apropo de Nas badragan, cum sa-l lasi liber dupa ce a lovit un om care putea sa moara dupa ce a trecut ala cu masina peste el?
5
0
Sa nu uitam ca ai fost un tatar borat care ai furat milioane si mata si sorta sta pe o pensie amarata. asa mare mafiot ai fost in mortii matii
1
7
Tentative de interlopi
3
1
Nu stiu dece dar mie baieti astia grasi chei si cu ceafa groasa nu mi se par chiar niste afaceristi nevinovati victime ale clanurilor de golani.
4
0
Ma intorc pentru voi si fac ordine in oras...
2
8
SA PORNIM LA VANATOARE DE CIOROI
20
0
La Braila inapoi cu voi ciorilor! Fam Bancuta au vrut sa puna monopol pe Constanta, Constanteni!!! Treziti-va!!! Nu lasati ciorile sa va calareasca!!! Gonite ciorile inapoi la Braila.
25
0
Aloo politia .. aia posteaza de la londra si voi ai cautati la adresa ? Ce sa mai gasiti la ei acasa .. ziua de ieri .. mai vb si voi cu frumuselu petrica poate va da vreun nr nou de al lor .. sa nu se auda ca e praduitor
15
0
tentativa de omor si stefancu alerga tarani la ego cu Nas dupa 1 saptamana . bravo ma
14
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212