REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Frăţilă i-a vândut fiicei sale 1,2% din acţiunile COMCM Constanţa

Frăţilă i-a vândut fiicei sale 1,2% din acţiunile COMCM Constanţa

Replica API 6 iulie 2011 | 00:00 1756

Pentru 80.000 de euro

Pentru 80.000 de euro

Omul de afaceri Constantin Frăţilă din Constanţa, fost arbitru în Divizia A de fotbal, a vândut la finele săptămânii trecute un pachet de peste 2,8 milioane de acţiuni ale firmei de construcţii COMCM Constanţa (CMCM) pentru circa 336.000 de lei (aproape 80.000 de euro). Cumpărătorul a fost Maria Frăţilă, fiica omului de afaceri constănţean, care a mai achiziţionat din piaţă şi alte pachete, astfel că de la o participaţie de 8,06% din acţiuni a ajuns în prezent să deţină un pachet de circa 10% din acţiunile COMCM. Constantin Frăţilă mai deţine după aceste tranzacţii o participaţie de 31,6% din acţiuni. Cei doi controlează împreună 41,6% din acţiunile firmei de construcţii, în timp ce SIF Transilvania deţine pachetul majoritar de 56,7% din acţiuni. Tranzacţionarea vine cu numai patru săptămâni înainte de şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor, convocată pentru 24 iulie, în cadrul căreia se anunţă o ciocnire destul de serioasă între principalii acţionari ai societăţii. Pe de o parte, Frăţilă cere acţionarilor să discute în AGA corecţia valorii activului net la valoarea justă la sfârşitul anului trecut şi corecţia rezultatului financiar al societăţii. De asemenea, tot la solicitarea lui Frăţilă, AGA va lua în discuţie ca reprezentanţii Camerei Auditorilor Financiari să fie informaţi în legatură cu neîndeplinirea sarcinilor de către auditorul financiar al societăţii, SC Ramibo Financial, despre care spune că a exprimat o opinie neconformă cu realitatea referitor la rezultatul net şi valoarea contabilă a societăţii. De partea cealaltă, acţionarul majoritar al COMCM, SIF Transilvania, care posedă 56,7247% din acţiuni, va supune AGA aprobarea pornirii unei acţiuni în răspundere civilă împotriva administratorului firmei, nimeni altul decât Constantin Fraţilă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212