rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fregata Mărășești, exercițiu militar de antrenament alături de americani, în Marea Neagră

Fregata Mărășești a executat miercuri, 23 iunie, în apele internaționale ale Mării Negre, un exercițiu militar de antrenament, în comun cu distrugătorul american „USS Laboon” (DDG 58), care a efectuat, în perioada 18-20 iunie, o escală în portul Constanța, conform planificării misiunii sale generale de prezență operațională în regiunea bazinului pontic.

Marinarii militari români și cei americani au desfășurat o serie de activități specifice de pregătire și au pus în aplicare procedurile standard NATO, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite pentru creșterea nivelului de instruire a echipajelor și de compatibilitate între cele două forțe navale.

Fregata românească F-111, cea mare navă de război construită în țara noastră, conduce pachetul de forțe maritime „Gata de acțiune”, pus la dispoziția NATO pentru asigurarea capacității de reacție imediată în zona de responsabilitate a Armatei României. Consolidarea securității regionale este un factor important în vederea stabilității euro-atlantice, motiv pentru care Forțele Navale Române își adaptează modalitățile de acțiune la provocările mediului de securitate.

Marinarii militari români se antrenează permanent, în exerciții, individual sau alături de parteneri români și străini, pentru a fi gata să apere zona de responsabilitate maritimă și fluvială din sud-estul țării și pentru a ține posibilele amenințări în afara granițelor, iar prezența aliatului american în Marea Neagră reprezintă un element esențial pentru întărirea apărării colective și a descurajării împotriva riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.

A.F.

vineri, 25 iunie 2021484
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

03Gata de scufundare(25 iun 12:28)
Vorbim de temutul crucisator, pardon distrugator, pardon fregata marasesti care e ca alifia chinezeasca
mai mult...Local
27 iul 00:08LocalUn POMPIER aflat în TIMPUL LIBER a ajutat la lichidarea unui INCENDIU izbucnit la o gospodărie

Salvatorii Secției de Pompieri Măcin au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru...344

27 iul 00:15LocalAccident rutier în Tomis Nord: implicată o motocicletă1347
27 iul 00:16LocalCoronavirus: Polițiștii constănțeni au aplicat AMENZI în valoare de 13.000 de lei, în ultimele 24 de ore322
27 iul 00:16LocalCoronavirus: 12 persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 43.014 persoane...483

27 iul 11:06LocalCIMITIRUL din COGEALAC, PLIN de GUNOAIE și BĂLĂRII666
27 iul 00:09LocalNoi lucrări de modernizare a tramei stradale în zonele rezidențiale464
27 iul 00:16LocalATENȚIE, ȘOFERI! Strada Pictor Ștefan Luchian se transformă în arteră rutieră cu dublu sens

Noua reglementare rutieră va fi instituită ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor. Astfel,...705

27 iul 00:10LocalSuspectul în cazul CRIMEI de la Tortoman, REȚINUT1277
27 iul 00:10LocalAsociația Elevilor Constanța a protestat pentru transport, în fața Casei de Cultură. VIDEO607
27 iul 00:11LocalAtenție, se oprește apa în localitatea Lumina!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri – 28 iulie 2021, în intervalul orar 09.00 – 18.00, în...303

27 iul 15:03LocalAu fost REȚINUTE 11 PERMISE de CONDUCERE după NEBUNIA de pe A2! Video981
27 iul 00:11LocalALERTĂ! Tentativă de suicid în Constanța!1074
Vremea
27.4°25.2° - 27.4° marţi, 27 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.91 m/s
Presiune: 1017 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 iul 00:00SportTenis: Clasamentul WTA - Simona Halep se menţine pe 10, Gabriela Ruse - salt de 32 de locuri

Românca Simona Halep se menţine pe locul 10 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dată...322

27 iul 00:00SportJO 2020: Programul sportivilor români în competiţiile de marţi 27 iulie

Sportivii români vor evolua marţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo în doar trei discipline sportive, baschet feminin...362

27 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă în turul al treilea la simplu

Jucătoarea română de tenis Elizabeta Samara a fost învinsă fără drept de apel de thailandeza Suthasini Sawettabut...239

27 iul 00:00SportJO 2020 - Robert Glinţă: Obiectivul meu principal este să-mi dobor recordul meu personal şi naţional

Înotătorul român Robert Glinţă, campion european en titre la 100 m spate, s-a calificat cu emoţii în finala...290

Local
27 iul 00:16LocalATENȚIE, ȘOFERI! Strada Pictor Ștefan Luchian se transformă în arteră rutieră cu dublu sens

Noua reglementare rutieră va fi instituită ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor. Astfel,...705

27 iul 00:10LocalSuspectul în cazul CRIMEI de la Tortoman, REȚINUT

Bărbatul suspectat în cazul crimei de la Tortoman a fost reținut pentru 24 de ore. În cauză se efectuează...1277

27 iul 00:10LocalAsociația Elevilor Constanța a protestat pentru transport, în fața Casei de Cultură. VIDEO

607

27 iul 00:16LocalCoronavirus: 12 persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 43.014 persoane...483

27 iul 11:06LocalCIMITIRUL din COGEALAC, PLIN de GUNOAIE și BĂLĂRII

Dacă în urmă cu câteva zile Replica de Constanța trăgea un semnal de alarmă în privința stării deplorabile a...666

27 iul 00:09LocalNoi lucrări de modernizare a tramei stradale în zonele rezidențiale

Conform graficului de lucru, în această săptămână se va decoperta carosabilul pe străzile Dunării și Frigului....464

27 iul 00:11LocalAtenție, se oprește apa în localitatea Lumina!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri – 28 iulie 2021, în intervalul orar 09.00 – 18.00, în...303

27 iul 15:03LocalAu fost REȚINUTE 11 PERMISE de CONDUCERE după NEBUNIA de pe A2! Video

Situație neobișnuită pe Autostrada A2. În spațiul public au apărut mai mult imagini în care apăreau mai multe...981

27 iul 00:11LocalALERTĂ! Tentativă de suicid în Constanța!

1074

Politică
27 iul 00:00PoliticăPSD îi cere premierului Cîţu să se retragă din Guvern până la Congresul PNL

Partidul Social Democrat îi solicită premierului Florin Cîţu să facă "un pas în spate" şi să-şi delege...246

27 iul 17:00PoliticăBarna: Voi propune un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă pentru vaccinarea anti-COVID

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului...247

27 iul 00:00PoliticăPSD atacă în instanţă starea de alertă instituită în Sectorul 1 din cauza gunoaielor

177

27 iul 00:00PoliticăBarna: Delegaţii la Congresul USR PLUS trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID; altfel, vor fi înlocuiţi de supleanţi

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat, luni, că toţi delegaţii la Congresul partidului vor trebui să fie...261

27 iul 00:00PoliticăMAE: România a acordat 300.000 de euro pentru consolidarea independenţei mass-media din R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe a efectuat plata unei contribuţii voluntare în valoare de 300.000 de euro prin European...161

27 iul 00:00PoliticăDan Barna: Sper ca Roşia Montană să devină un obiectiv protejat UNESCO

157

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1745

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11127

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1391

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2116

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2607

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3421

Monden
27 iul 00:00Monden"Van Damme e un om haios, nu are figuri". Joseph Hadad, detalii despre revederea cu actorul, după 16 ani

Care e legătura dintre Chef Joseph Hadad și Jean Claude Van Damme? Revenirea actorului american în țara noastră a...280

27 iul 00:00MondenMegan Fox a dezvăluit de ce nu mai bea alcool deloc

Megan Fox a dezvăluit recent de ce nu mai pune alcool în gură. Diva a decis să renunțe la băutură după o seară...391

27 iul 00:00MondenOrlando Bloom și-a găsit cel mai pufos și scump “antrenor de fitness” din lume

250

Mapamond
27 iul 00:00MapamondChina cere SUA să înceteze "demonizarea" sa, în cursul unei vizite a unui înalt oficial american

Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află "într-un impas" şi Washingtonul trebuie să înceteze "demonizarea"...157

27 iul 00:00MapamondChina: 76 noi cazuri de COVID-19, un record zilnic din luna ianuarie

China a raportat luni 76 de noi cazuri de COVID-19, un număr record din luna ianuarie, cea mai mare parte dintre...168

27 iul 00:00MapamondGrecia: 25 de arestări după un protest anti-vaccinare

146

27 iul 00:00MapamondCoronavirus: Algeria va produce vaccinul chinezesc Sinovac

Algeria va produce la nivel local vaccinul anticoronavirus al companiei chineze Sinovac, a indicat sâmbătă Ministerul...147

27 iul 11:17MapamondA treia doză de vaccin anti-COVID-19, luată în calcul în SUA cu prioritate pentru pacienţii cei mai vulnerabili

Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia...366

27 iul 11:18MapamondSute de locuitori, evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie de pe insula Sardinia din Italia

247

Sănătate
27 iul 00:00SănătateCe sunt leguminoasele? Tipuri, beneficii, informații nutriționale, metode de gătit

Leguminoasele sunt baza dietei mediteraneene. Pe lângă beneficiile recunoscute pentru pierderea în greutate, acestea...176

27 iul 00:00SănătateExercițiile fizice, rol protector împotriva formelor grave de COVID-19?

Un studiu apărut în British Journal of Sports Medicine sugerează că exercițiile fizice de rutină pot ajuta...165

27 iul 00:00SănătateCele mai bune vitamine pentru pielea ta

193

27 iul 00:00SănătateCum îți dai seama că folosești prea multă sare: 6 simptome care te dau de gol

Ți se întâmplă din ce în ce mai des să observi că ai ochii umflați și că inelele încep să îți iasă greu...288

27 iul 00:00SănătateTotul despre complexul de vitamine B

Complexul de vitamine B face referire la toate vitaminele solubile în apă, în afară de vitamina C. Este vorba despre...189

27 iul 00:00SănătateDacă valoarea colesterolului e mare, ai voie să mănânci lactate, ouă, brânză și carne?

În cazul în care nu ești sigur dacă ouăle, carnea și produsele lactate sunt dăunătoare în cazul tău, pentru...259

27 iul 00:00SănătateDe câtă vacanță avem, de fapt, nevoie

Vacanța ne ajută să ne relaxăm, să ieșim din ritmul cotidian și, de multe ori, să ne regăsim motivația și...197

27 iul 11:20SănătateCompetiţia pentru crearea unei pastile anti-COVID-19 se intensifică

Competiţia între companiile farmaceutice pentru dezvoltarea unui tratament anti-COVID-19 sub formă de pastile se...464

27 iul 11:22SănătateDoi soţi, salvaţi în ultima clipă după ce au mâncat şuncă şi s-au îmbolnăvit de botulism

696

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT