REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Friedrich Merz: Germania se confruntă cu „una din cele mai provocatoare faze“ din istoria recentă

Friedrich Merz: Germania se confruntă cu „una din cele mai provocatoare faze“ din istoria recentă

A.F. 26 septembrie 2025 | 00:00 210

Germania se confruntă cu „una din cele mai provocatoare faze” din istoria sa recentă pe fondul turbulenţelor globale, a afirmat miercuri cancelarul Friedrich Merz, care a apărat proiectul de buget pentru 2026 în timpul unei dezbateri parlamentare majore, transmite DPA, citat de Agerpres.

Friedrich Merz: Germania se confrunta cu „una din cele mai provocatoare faze“ din istoria recentaFriedrich Merz

Din raţiuni de politică internă, Friedrich Merz a ales să rămână la Berlin în săptămâna când majoritatea liderilor lumii se află la New York pentru Adunarea Generală a ONU.

Situaţia internaţională tensionată a fost una din temele esenţiale ale discursului său din Bundestag (camera inferioară a parlamentului german). Şeful executivului de la Berlin a susţinut că „întreaga comunitate occidentală de valori se află poate în faţa celui mai mare test”, în contextul conflictelor în desfăşurare şi al disputelor comerciale.

Insecuritatea are consecinţe directe pentru economia germană, care este orientată spre pieţele globale şi depinde de o ordine mondială bazată pe reguli, a subliniat cancelarul Germaniei.

Industria și pensiile, priorități pentru guvernul german

Merz a accentuat că industria auto, siderurgia şi industria chimică trebuie să rămână sectoare esenţiale ale economiei germane. El a adăugat că până la finalul anului guvernul german pe prezenta propuneri concrete pentru reformarea sistemului de pensii.

„Doar o economie orientată spre creştere va genera resursele de care avem nevoie pentru a finanţa infrastructura, a practica solidaritatea şi a garanta securitatea socială pe termen lung”, a spus Friedrich Merz.

Acesta a avertizat că sindicatele şi patronatul sunt îngrijorate de pierderea de locuri de muncă. „Iată de ce trebuie să acţionăm şi trebuie să facem asta rapid”, a adăugat Merz.

Totuşi, el a respins criticile venite de la partidele de opoziţie potrivit cărora guvernul intenţionează să taie sistemul de asistenţă socială al ţării, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere