REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Funcționar public, trimis în judecată de DNA

Funcționar public, trimis în judecată de DNA

Andreea VREJOIU 19 decembrie 2022 | 11:44 1043

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Groșanu Elena, contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi.

GROȘANU ELENA, la data faptelor contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi, județul Argeș, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale),
- fals intelectual (106 acte materiale),
- uz de fals (106 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, inculpata Groșanu Elena, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat și ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș, un număr de 808 ordine de plată prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:
- 1.515.683lei către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.
- 386.102 lei către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituției publice unde își desfășura activitatea un prejudiciu de 1.901.786 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatei Groșanu Elena.

Primăria comunei Corbi, județul Argeș a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.901.786 lei, precum și cu eventuale sume accesorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212