REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Funcţionari publici de la Agenţia de Mediu, trimişi în judecată de DNA Constanţa

Funcţionari publici de la Agenţia de Mediu, trimişi în judecată de DNA Constanţa

Replica API 9 decembrie 2015 | 00:00 212

Maria Mihai, „veterană” în evaziune fiscală

Maria Mihai, „veterană” în evaziune fiscală

Doi funcţionari publici în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi alte trei persoane, între care una se află în penitenciar, au fost trimise în judecată de procurorii din cadrul DNA Constanţa, pentru infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi uz de fals. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada ianuarie – august 2009, inculpata Maria Mihai, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a omis să înregistreze în actele contabile operaţiunile efectuate şi veniturile realizate în urma relaţiilor comerciale de furnizare deşeuri metalice feroase şi neferoase către mai multe firme, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului consolidat al statului în cuantum de 1.258.079 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

În derularea activităţii infracţionale, Maria Mihai a beneficiat de ajutorul inculpaţilor Ionică Mihai şi Daniel Mihai (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) care au livrat în numele firmei respective diverse cantităţi de deşeuri metalice feroase şi neferoase, întocmind facturi care nu au fost însă înregistrate în contabilitatea societăţii furnizoare de către administratorul acesteia, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

De asemenea, Ionică Mihai a retras în numerar, din contul bancar al societăţii, sumele de bani virate de beneficiari cu titlu de preţ al mărfurilor livrate, bani care trebuia utilizaţi de către administratorul firmei pentru plata obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor comerciale respective. Pentru a justifica aceste operaţiuni, acesta a folosit în relaţia cu banca mai multe borderouri falsificate de achiziţie fier vechi, în cuprinsul cărora, fără excepție, au fost consemnate persoane inexistente, persoane al căror cod numeric personal este eronat sau inexistent şi persoane ale căror cărţi de identitate nu aparţin celor consemnate în cuprinsul actelor respective, documente pe care au fost falsificate semnăturile presupuşilor vânzători ai fierului vechi.

Funcţionarii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului au... închis ochii!

Inculpaţii Liviu Alin Vasile şi Simona Sima, în calitate funcţionari publici în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, cu ocazia unui control efectuat la firma administrată de inculpata Maria Mihai, la data de 27 mai 2008, au atestat în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acea ocazie împrejurări necorespunzătoare, legate de identificarea amplasamentului sediului social al acesteia şi îndeplinirea condiţiilor tehnice specifice pentru desfăşurarea activităţilor comerciale respective.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.990.307 lei. Precizăm că Maria Mihai, fostă „Stănescu”, a ajuns de mai multe ori în atenţia oamenilor legii, pentru evaziune fiscală. Spre exemplu, pe 30 octombrie 2014, aceasta, în calitate de administrator al SC Agricol Multisem SRL s-a ales cu o amendă administrativă de 500 de lei şi o pedeapsă de 4 luni de închisoare cu suspendare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614