REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Fura maşini şi le abandona

Fura maşini şi le abandona

Replica API 21 aprilie 2012 | 00:00 389

Fura maşini şi le abandona

În urma unei sesizări, o patrulă mixtă, formată din poliţişti ai Secţiei 5 şi jandarmi, a prins în flagrant şi imobilizat un tânăr de 29 ani, din Valu lui Traian. La vederea oamenilor legii, acesta a încercat să abandoneze un autoturism, pe care îl sustrăsese cu puţin timp în urmă. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Compartimentului Furturi de Auto din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că suspectul a sustras şi abandonat, cu o noapte înainte să fie prins, încă trei autoturisme din zona cartierului Faleză Sud, Poarta 6, nu înainte de a valorifica în cadrul unor centre de colectare a fierului vechi, o serie de componente şi bunuri provenite, de la şi din aceste autoturisme. Acesta a fost arestat iniţial pentru 20 de zile, ulterior Tribunalul Constanţa emiţând pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

D.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere