REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Gael Monfils s-a impus la Auckland şi a devenit cel mai vârstnic câştigător al unui turneu ATP

Gael Monfils s-a impus la Auckland şi a devenit cel mai vârstnic câştigător al unui turneu ATP

A.F. 14 ianuarie 2025 | 00:00 375

La vârsta de 38 de ani, 4 luni şi 10 zile, francezul Gaël Monfils a devenit cel mai vârstnic câştigător al unui titlu ATP Tour de la înfiinţarea sa în 1990, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs, scor 6-3, 6-4, în finala turneului 250 de la Auckland, Noua Zeelandă, potrivit news.ro

Gael Monfils s-a impus la Auckland si a devenit cel mai varstnic castigator al unui turneu ATPGaël Monfils

Recordul a fost deţinut anterior de elveţianul Roger Federer, care a câştigat turneul ATP 500 de la Basel în 2019, la vârsta de 38 de ani, 2 luni şi 19 zile.

Câştigând al 13-lea său titlu în 35 de finale, Gaël Monfils a demonstrat încă o dată longevitatea sa în circuit, după ce a triumfat pentru prima dată în 2005 la Sopot (Polonia) şi a jucat cel puţin o finală în fiecare sezon din 2005 până în 2023.

Actualul număr 52 mondial îl va înfrunta pe compatriotul său Giovanni Mpetshi Perricard (nr. 30 mondial), în vârstă de 21 de ani, în primul tur al Australian Open, care începe duminică.

Aceasta va fi cea de-a 19-a participare a lui Gaël Monfils pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului, unde are în palmares două prezenţe în sferturi de finală (2016 şi 2022), citează stiripesurse.ro.    

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere