Galatasaray a solicitat UEFA garanţii privind securitatea sa în Franţa, înaintea meciului cu OSC Lille, din Liga Campionilor
Galatasaray a solicitat UEFA garanţii privind securitatea sa în Franţa, înaintea meciului cu OSC Lille, din Liga Campionilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGalatasaray a solicitat UEFA garanţii privind securitatea sa în Franţa, potrivit presei din Turcia. Clubul din Istanbul se deplasează la Lille în cadrul etapei a treia a fazei grupelor din Liga Campionilor, miercuri.
Clubul Galatasaray, care va întâlni echipa din Lille miercuri seara în Liga Campionilor pe stadionul Pierre-Mauroy (ora 19:45), a solicitat UEFA garanţii privind securitatea sa în Franţa, potrivit agenţiei de presă locale DHA.
Această solicitare nu se referă la amânarea meciului sau la schimbarea locului de desfăşurare, ci vizează exclusiv siguranţa delegaţiei clubului şi a suporterilor săi în nordul Franţei, la doar trei zile după incidentele violente care au avut loc în Franţa şi, în special, în oraşul Lille, unde a avut loc o intrare forţată în primărie şi unde magazinul clubului LOSC a fost devastat şi jefuit.
Prefectura departamentului Nord a emis un ordin de reglementare pentru acest meci. „Accesul la stadion şi în zona din jurul acestuia va fi interzis oricărei persoane care se prezintă ca suporter sau simpatizant al clubului Galatasaray FK sau care se comportă ca atare, în afara zonei dedicate vizitatorilor”, a precizat clubul din Nord într-un comunicat, pe 13 octombrie.
Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a exclus luni posibilitatea ca desfăşurarea următoarelor meciuri de fotbal, printre care Lille-Galatasaray şi PSG-Barça (marţi, la ora 22:00, etapa a treia din Liga Campionilor), să fie pusă sub semnul întrebării, în condiţiile în care forţele de ordine sunt puternic mobilizate pentru a face faţă actelor de violenţă şi jafurilor din Franţa. „Meciurile nu sunt puse sub semnul întrebării”, a subliniat ministrul de Interne, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.7° Constanța 












