REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Garda de Coastă greacă a salvat 539 de migranți aflați pe un velier, în Marea Libiei

Garda de Coastă greacă a salvat 539 de migranți aflați pe un velier, în Marea Libiei

A.F. 20 decembrie 2025 | 00:00 124

Garda de Coastă greacă a anunţat că 539 de migranţi aflaţi la bordul unui velier au fost salvaţi vineri dimineaţă, la sud de insula Creta, în Marea Libiei, relatează AFP.

Garda de Coasta greaca a salvat 539 de migranti aflati pe un velier, in Marea Libiei

Migranţii au fost salvaţi de o navă de patrulare a agenţiei Frontex a Uniunii Europene, în apropierea insulei Gavdos, situată la aproximativ 30 de kilometri în largul coastei Cretei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Garda de Coastă a identificat potenţialii solicitanţi de azil ca fiind din Bangladesh, Pakistan, Egipt, Eritreea, Somalia, Sudan şi teritoriile palestiniene.

Ei urmează să fie duşi în oraşul Rethymno de pe insula Creta, potrivit purtătorului de cuvânt. Conform procedurii standard a UE, toţi vor fi supuşi unor controale medicale înainte de examinarea cererii lor de azil.

Migranţii încearcă să ajungă pe insula greacă Creta venind din Libia, pentru a intra în Uniunea Europeană, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere