Garden Shop Services, fosta Pomacost, nu mai are acces la achizițiile din Portul Constanța
Garden Shop Services, fosta Pomacost, nu mai are acces la achizițiile din Portul Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFosta Pomacost, actuala Garden Shop Services, cunoscută ca fiind firma de casă a Primăriei Constanța, a reușit să rămână în top grație banilor pe care-i încasează de la instituțiile statului. Observăm, însă, că nu mai are strălucirea de altădată, și începe să scape printre degete milioanele de lei cu care era obișnuită. A vrut să „pescuiască“ de la Portul Constanța peste 11 milioane de lei, echivalentul a peste 2,2 milioane de euro, însă compania i-a pus frână. Mai mult decât atât, i-a blocat accesul la dosarul achiziției publice. De ce oare?!
Toată lumea a auzit de Pomacost Constanța, firma fondată de Popa Basarab, un apropiat al vechii conduceri PSD. Între timp, acesta s-a retras, iar cârma societății a fost preluată de terți, în prezent fiind deținută de Laurențiu Bălănescu, cu 80 % din acțiuni, și Florentina și Mihai Popa, fiecare cu câte 10 % din acțiuni, iar denumirea a fost schimbată, în prezent funcționând sub titulatura de Garden Shop Services.
De-a lungul anilor, fosta Pomacost a supraviețuit din contractele cu instituțiile statului, cele mai multe cu Primăria Constanța, pe vremea lui Mazăre, tradiția continuând și sub conducerea actualei administrații. Însă, nu doar unitatea administrativ teritorială Constanța a făcut afaceri cu societatea care se ocupă cu activități de întreținere peisagistică, ci și companii precum Portul Constanța. Garden Shop Services, care a avut anul trecut vânzări de 24.156.759 de lei, profit de 4,5 milioane de lei și datorii de 7,4 milioane de lei, a participat la licitația organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect servicii de întreținere spații verzi și parcuri din Portul Constanța, însă a scăpat printre degete cei 11.226.000 de lei, adică peste 2,25 de milioane de euro, puși la bătaie.
Licitație contestată!
Procedura a fost câștigată de Peisagistica Shri Garden SRL, din Constanța, iar rezultatul nu a fost digerat prea bine de fosta Pomacost, care a formulat, în septembrie, o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
A solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 37556/ 06.09.2024, anularea raportului procedurii nr. 37551/06.09.2024, precum și a tuturor actelor anterioare sau subsecvente acestuia, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii.
De asemenea, societatea a cerut accesul la dosarul achiziţiei publice, întrucât acest lucru i-a fost restricționat de către autoritatea contractantă, dar și repunerea în termenul de a completa contestația, după studierea dosarului achiziţiei, urmând ca argumentele și dezvoltările sale să fie luate în considerare la soluţionarea contestației. CNSC i-a respins, însă, contestația, decizia fiind dată pe 7 noiembrie a.c.
De precizat faptul că și firma câștigătoare, în speță Peisagistica Shri Garden SRL, controlată de Sergiu Ionică, în asociere cu Garden Center Grup SRL, deținută la rândul său de Ion Olteanu, cu sediul în Ilfov, au depus cerere de intervenție la CNSC, solicitând menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă cu ocazia evaluării ofertelor ca fiind temeinice şi legale.
Firma, anchetată de DNA
Societatea a fost înființată în anul 2001 sub denumirea de Pomacost SA, ulterior, în 2019, devenind Garden Shop Services SRL. Acționari în cadrul societății îi regăsim pe Laurențiu Bălănescu – 80% din acțiuni, Mihai Popa – 10% din acțiuni, dar și Florentina Popa – 10% din acțiuni. Lucia Maria Pera este administratorul societății.
Reamintim că societatea a fost în vizorul DNA Constanța. Vergil Chițac, primarul Constanței, Horia Constantinescu, Maria Lucia Pera și Garden Shop Services SA au fost suspecți inițiali în cauză. Cercetarea a început pe 16 noiembrie 2021, atunci când Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a autosesizat cu privire la faptul că în perioada septembrie-noiembrie 2021, reprezentanții Primăriei Constanța ar fi realizat plăți ilegale către Garden Shop Services S.A., fără a derula proceduri de achiziție publică. În februarie 2021 contractul de gestionare a spațiilor verzi, încheiat între cele două părți, încetase prin denunțare unilaterală. Procurorii DNA au clasat, însă, dosarul penal.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 

















