Gastrita indusă de stres: ce este și cum se poate trata?

Stresul psihologic pare să aibă un rol major în tulburările funcționale gastrointestinale prin precipitarea exacerbării simptomelor. Asocierea problemelor emoționale cu tulburările funcției gastrointestinale, care cauzează disconfort, a fost studiată de mai multe secole și s-a demonstrat în mod clar existența interacțiunilor creier-intestin, iar răspunsul tractului gastrointestinal la stres este probabil cel mai extins fenomen studiat al axei creier-intestin, scrie doc.ro.

Ce este stresul?

Stresul, definit ca o amenințare acută la adresa homeostaziei unui organism prin evenimente reale (fizice, „interoceptive” ca: hemoragii, infecții intestinale) sau evenimente percepute (psihologice, „exteroceptive”), inițiază răspunsuri adaptive fiziologice și comportamentale care servesc la apărarea stabilității mediului intern. Alostaza este capacitatea de a menține în mod activ homeostazia prin activarea sistemelor de răspuns neuronal, endocrin și imunitar, care asigură supraviețuirea organismului. Cu toate acestea, activarea sistemelor alostatice poate deveni dezadaptativă din cauza stresului frecvent, cronic sau excesiv, care este denumit „sarcină alostatică” și predispune la dobândirea de noi boli sau exacerbarea - procesului unei boli deja existente. S-a recunoscut de mult că stresul fiziologic sever poate provoca leziuni ale mucoasei gastrice.

Stresul și tulburările gastrointestinale

Sindromul afectării mucoasei legate de stres a tractului gastrointestinal (SRMD) a fost descris pentru prima dată în 1971 sub denumirea de sindrom eroziv legat de stres. De atunci, au fost folosiți numeroși termeni pentru a descrie leziunile mucoasei legate de stres la pacienții cu afecțiuni critice, inclusiv „gastrită indusă de stres”, „ulcere induse de stres”, „eroziuni induse de stres”, „gastrită hemoragică”, „gastrită erozivă” și „boală mucoasă legată de stres”.

Eroziunile mucoasei gastroduodenale pot apărea rapid după traume fizice sau termice majore, șoc, sepsis, insuficiență respiratorie, leziuni ale capului sau ingestia unei varietăți de agenți chimici ca aspirina și alcoolul. Pentru o lungă perioadă de timp, aceste leziuni au fost desemnate ca „ulcere induse de stres”.

Gastrita indusă de stres (eng. stress gastritis) descrisă inițial cu mai bine de 150 de ani în urmă, se referă la eroziuni superficiale acute ale mucoasei gastrice care apar în asociere cu stresul fiziologic la pacienții cu boli critice. Gastrita indusă de stres apare în principal, după arsuri severe, traume, hemoragii, insuficiență respiratorie sau sepsis. Este caracterizată prin eroziuni superficiale și multiple, care apar în primul rând, în fundul stomacului. Aceste eroziuni sunt clar diferite de ulcerul lui Cushing, ulcerele induse de medicamente și reactivarea unui ulcer cronic preexistent.

Dovezile endoscopice ale gastritei induse de stres sunt prezente la majoritatea pacienților cu afecțiuni critice în decurs de 24 de ore de la intrarea în unitatea de terapie intensivă. Deoarece eroziunile sunt superficiale, complicațiile sunt în primul rând legate de sângerări, iar perforația gastrică este rară.

Gastrita indusă de stres. Cauze, semne și simptome

Deși mecanismele precise implicate în dezvoltarea gastritei induse de stres sunt încă necunoscute, dovezile actuale susțin o cauză multifactorială. Majoritatea factorilor contribuie la dezvoltarea gastritei induse de stres prin reducerea capacității stomacului de a se proteja împotriva leziunilor provocate de acid, mai degrabă decât prin creșterea cantității de secreție acidă. Unii dintre factorii identificați la pacienții cu risc crescut de gastrită indusă de stres au fost:

• prezența acidului luminal;

• ischemia;

• echilibrul acido-bazic sistemic;

• starea secretorie a mucoasei gastrice.

Semnele gastritei induse de stres pot include sângerări gastrointestinale. Astfel de sângerări semnificative clinic au apărut la până la 30% dintre pacienții cu gastrită indusă de stres.

Totodată, următoarele semne și simptome pot indica această boală:

• vărsături în „zaț de cafea”;

• hematemeză (hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură).

• melenă;

• durere abdominală;

• greaţă;

• ortostază, în cazuri severe.

Printre factorii de risc pentru gastrita indusă de stres se enumeră:

• insuficiența renală acută;

• transfuzia acută de peste 5 unități;

• vârsta peste 65 de ani;

• șocul anafilactic;

• anticoagularea cu heparină și warfarină, trombolitice;

• șocul cardiogen;

• traumatismul cerebral;

• coagulopatia în stare de șoc;

• corticosteroizii, antiinflamatoarele nesteroidiene;

• boala gastroenterologică;

• hemoglobina <100 gIL pentru mai mult de 24 de ore;

• istoricul bolii ulceroase;

• șocul hipovolemic;

• ileusul (ocluziunea intestinală);

• creșterea presiunii intracraniene;

• boala de rinichi;

• transplantul de rinichi;

• șocul neurogen;

• boala pancreatică;

• repetarea laparotomiei;

• insuficiența respiratorie;

• șocul septic;

• infecția bacteriană severă;

• politraumatismul sever;

• presiunea arterială sistolică <100 mm Hg pentru mai mult de o oră.

Tratarea gastritei induse de stres

Gestionarea gastritei induse de stres include identificarea promptă și prevenirea complicațiilor legate de ulcerația de stres. Standardul de aur pentru terapia profilactică a fost utilizarea antiacidelor. Dovezi recente indică, totuși, că atât blocantele H2, cât și sucralfatul sunt la fel de eficiente ca și antiacidele în prevenirea sângerărilor gastro-intestinale evidente.

Managementul bolii poate fi împărțit în intervenții farmacologice și non-farmacologice. Intervențiile non-farmacologice includ nutriție enterală timpurie, plasarea unei sonde nazogastrice și resuscitarea intravenoasă cu lichide, transfuzia de sânge și inversarea coagulopatiei prin transfuzie de trombocite sau transfuzie de plasmă proaspăt congelată sau crioprecipitat.

Medicamentația care vizează boala peptică acidă include inhibitori ai pompei de protoni, antihistaminici și medicamente care vindecă ulcerul, cum ar fi sucralfatul. Pacienții cu sângerări gastrointestinale evidente de la ulcerație vor necesita evaluarea endoscopică și gestionarea ulcerelor de stres. Terapiile endoscopice pot include injecție cu epinefrină, electrocauterizare sau tăierea vaselor de sângerare. Ulcerele hemoragice refractare la tratamentul endoscopic localizat pot necesita embolizarea vasului vinovat sau rareori intervenție chirurgicală ca ultimă soluție.

În cazul pacienților care prezină sângerare trebuie verificată lipsa de coagulare și ar trebui corectate anomalii specifice de coagulare. Managementul inițial pentru controlul hemoragiei gastrointestinale ar trebui să conste în spălarea gastrică cu soluții răcite printr-un tub nazogastric cu foraj mare. Antagoniștii H2 sau antiacizi trebuie administrați în cantități necesar pentru menținerea pH-ului intragastric peste 5 odată ce sângerarea s-a oprit. La unii pacienți, poate fi necesar să se utilizeze atât antagoniști anti-acizi, cât și H2 pentru a menține pH-ul intragastric peste 5.

Terapia endoscopică. Tehnicile pentru tratamentul gastritei induse de stres prin endoscopie includ electrocoagularea și fotocoagularea cu laser.

Farmacoterapia angiografică. Abilitatea de a cateteriza selectiv diferite ramuri ale circulației arteriale splanhnice utilizând metode angiografice reprezintă o modalitate terapeutică suplimentară care poate fi luată în considerare pentru controlul sângerării atunci când mai multe forme convenționale de tratament au eșuat.

Terapia chirurgicală. Intervențiile chirurgicale sunt frecvent indicate pentru pacienții cu sângerări refractare în ciuda tratamentului endoscopic sau angiografic sau pentru pacienții cu hemodinamică instabilă pentru a fi supuși procedurilor endoscopice sau angiografice.

În plus, utilizarea medicamentelor antiacide (e.g. Pepsamar) sau medicamente care scad producția de aciditate în stomac (e.g. Omeprazol, Pantoprazol), este recomandabilă pentru tratamentul gastritei induse de stres. Cu toate acestea, utilizarea continuă a acestor medicamente nu este recomandată, astfel încât cel mai bun mod de acțiune este tratamentul problemelor emoționale care declanșează simptomele gastritei, dar și o dietă echilibrată și activitate fizică regulată.