REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

GAURĂ de 3 MILIOANE de lei, lăsată de FRIGIOI la Primăria CRUCEA

GAURĂ de 3 MILIOANE de lei, lăsată de FRIGIOI la Primăria CRUCEA

Replica API 7 aprilie 2021 | 15:12 2447

Iulian Tudorache, primarul din comuna Crucea, se laudă cu faptul că în aproximativ jumătate de an, de la preluarea oficială a mandatului, a reușit să plătească o mare parte din datoria de 3 milioane de lei, lăsată „moștenire” de fostul primar, Gheorghe Frigioi. Acesta se declară mulțumit că a reușit să facă acest lucru, însă, acei bani puteau fi folosiți în alte proiecte ce servesc locuitorilor, decât pentru stingerea unei datorii imense la furnizori.

Primarul localității Crucea, Iulian Tudorache, se laudă cu noi reușite în comună. Recent, realizărilor de până acum, li s-a adăugat un sistem de supraveghere al străzilor din comună, însă, poate mulți se întreabă cum este posibil ca lucrurile să prindă atât de repede contur, după atâția ani în care la conducere a fost Gheorghe Frigioi. Într-o ediție anterioară v-am prezentat faptul că fostul primar a fost trimis în judecată, după ce, în urma unui control al Curţii de Conturi, s-a descoperit că, în calitatea sa de ordonator de credite a cauzat prejudicii comunei. Astfel, conform unor rapoarte din anii 2013, 2017 şi 2020, prejudiciul adus ar fi de câteva miliarde de lei. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi aici: Gheorghe Frigioi, în RĂZBOI cu actualul primar din CRUCEA

Și cu toate astea, iată că lucrurile se mișcă

La preluarea mandatului, Tudorache a preluat și o datorie de 3 milioane de lei la distribuitorii ce îi numeau „țepari”. Chiar primarul a declarat: „S-a modificat rating-ul comunei Crucea! Am trecut de la „nu lucrez cu țeparii ăia” la „bună ziua, ne-ar face o deosebită plăcere să lucrăm cu dumneavoastră”. De la 3.000.000 lei datorii la furnizori, la data de 01.11.2020, am ajuns la 300.000 de lei, în data de 05 aprilie 2021. Știu că nu înseamnă mare lucru, și că pentru cetățeni nu reprezintă lucruri palpabile, realizate, dar viitorul sună bine. Ce puteam noi să facem cu acești 3 milioane de lei? Puteam să asfaltăm un sat în întregime, să facem locuri de joacă, terenuri sintetice pentru tineri, să finanțăm recompartimentarea și amenajarea a noi cabinet medicale și multe altele”. Așadar, treburile par să se așeze, datoriile să dispară, iar cei care nu au fost conformi, să dea socoteală.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
politica si omul cum apar ...tepile , daca nu ele raman ca la ...arici !
0
0
Cum de ies datorii acum si nu cand era la conducerea urbei,cum de toti latraii ies ca ciupercile dupa ploaie .RUSINE ! RUSINE ! RUSINE ! Cum se schimba omul, cum bate culoare politica.......
0
0
Ati gasit cui sa faceti reclama. Actualul primar e limitat.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218