REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Generalii Coldea și Dumbravă nu scapă de controlul judiciar

Generalii Coldea și Dumbravă nu scapă de controlul judiciar

Andreea VLAICU 26 septembrie 2024 | 12:21 801

Lovitură dură pentru generalii Statului Paralel! Florian Coldea și Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar, după ce instanța a decis respingerea cererii lor de contestare a măsurii preventive dispuse de procurorii anticorupție. Măsura este valabilă și în cazul avocatului Doru Trăilă. 

Generalii Coldea si Dumbrava nu scapa de controlul judiciar

Florian Coldea, Dumitru Dtmbravă și Doru Trăilă rămân sub control judiciar. Magistrații au decis să respingă, joi, ca nefondate plângerile formulate de cei 3 inculpați din mega-dosarul de corupție care zguduie din temelii Statul Paralel. 

"În baza art. 216 alin.3 C.p.p. rap. la art. 215 ind.1 alin.5 C.p.p. respinge ca nefondate plângerile formulate de petenţii-inculpaţi Coldea Florian, Dumbravă Dumitru şi Trăilă Doru Florel împotriva ordonanţelor nr. 52/1/P/2024 din data de 11.09.2024 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 C.p.p. obligă petenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 26.09.2024", se arată în soluția pe scurt la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București.

Reamintim că Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au ajuns, miercuri în fața magistraților la Curtea de Apel București (CAB) pentru a contesta măsura preventivă impusă de procurorii DNA, cea de control judiciar.  Vorbim deja despre a doua oară când aceștia au contestat măsura impusă de anchetatori, potrivit realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere