George Bosânceanu s-a ales cu un nou dosar penal pentru furt de energie electrică
George Bosânceanu s-a ales cu un nou dosar penal pentru furt de energie electrică
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFace ce face și ajunge, din nou, pe mâna autorităților. Vorbim despre controversatul George Bosânceanu, patronul hotelului Histria din Mamaia, care s-a ales cu un nou dosar penal pentru furt de energie electrică. Echipajele ENEL, împreună cu jandarmii și polițiștii, au descins săptămâna trecută, dar și luni noaptea, la unitatea hotelieră mai sus menționată pentru a verifica dacă este racordată legal sau nu la rețeaua de energie electrică. În urma controlului a fost descoperit un tunel prin care treceau mai multe fire conectate la rețeaua de energie electrică a unui alt hotel din apropiere. Bosânceanu spune că nu este nici un tunel, este doar o...găurică, iar unitatea pe care o conduce este alimentată cu energie de la un generator, dar și de la o eoliană. „Nu e tunel, e doar o găurică. Una e găurică, una e un tunel. Și dacă e tunel, e în proprietatea hotelului Histria sau nu?! Sunt întrebări cheie. N-am avut nici un control, nimic. A luat foc un hotel în zonă și când au venit acolo, au găsit ei un cablu, la vreo 100 de metri de hotelul meu și au spus că ar fi al meu. Așa bănuiesc ei. Problema este că, în momentul în care au întrerupt alimentarea cu energie electrică, au văzut că eu am curent. Eu am generator. Am și eoliană“, a declarat, pentru Replica, George Bosânceanu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News