George Karam, CONDAMNAT în dosarul Beirut, DAT în URMĂRIRE NAȚIONALĂ!
George Karam, CONDAMNAT în dosarul Beirut, DAT în URMĂRIRE NAȚIONALĂ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSau este în spital?
Sau este în spital?
Patronul restaurantului Beirut, George Karam, condamnat definitiv la 8 ani și o lună de închisoare, este de negăsit.
Potrivit informațiilor noastre, acesta nu a fost găsit la domiciliu și are telefoanele închise. Prin urmare, nu este exclusă posibilitatea cum că ar fi fugit din țară.
A fost dat în urmărire națională!
George Karam s-ar afla, de fapt, în spital?
Precizăm că la termenul trecut (în cadrul procesului), din 23 octombrie, George Karam nu s-a prezentat din motive medicale, prezentând la dosar documente de la Spitalul Slobozia prin care se atestă faptul că ar fi suferit un infarct. Prin urmare, există posibilitatea ca acesta să se afle în spital.
Ce spune mama uneia dintre fetele moarte în incendiu!
Mama Nicoletei Visilițeanu, una dintre fetele care au ars în incendiu, a declarat că, vinovat pentru dispariția lui Karam este judecătorul de caz.
”Este vina doamnei judecător, că pe 23 octombrie trebuia să se prezinte la control judiciar, a făcut o cerere în care a specificat că este la București și a adus documente de la Slobozia. Nu s-a luat nicio măsură. El voia mai demult să plece”, a spus mama Nicoletei Vasilițeanu, precizând, totodată că pedeapsa de 8 ani primită este o bătaie de joc. ”E o bătaie de joc. Nu sunt mulțumită. Nici cu 10 ani nu am fost muilțumită, cât a luat la fond, dar am considerat că la Curtea de Apel va fi o justiție dreaptă. Pentru 3 fete moarte, dândul plătește cu 8 ani”, a conchis femeia.
Ce spun polițiștii!
”La această oră este dat în urmărire numitul GEORGE KARAM, dat fiind faptul că în seara de 19 noiembrie a.c., s-a primit, din partea instanței, mandatul de executare a pedepsei de 8 ani de închisoare, pe numele acestuia. Imediat după primirea mandatului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au demarat activitățile de căutare la adresa de domiciliu de pe raza orașului Ovidiu, dar și pe raza municipiului Constanța. Precizăm faptul că sus numitul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, fiind dat în consemn la punctele de trecere a frontierei. La acest moment, bărbatul este căutat de polițiști în vederea depistării și punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Se fac toate demersurile și eforturile pentru identificarea acestuia, fiind verificate toate pistele și informațiile care i-ar putea ajuta pe polițiști pentru găsirea bărbatului”, au transmis polițiștii.
Condamnat definitiv la 8 ani și o lună!
Magistrații Curții de Apel s-au pronunțat marți, 19 noiembrie, în dosarul Beirut, în care prima instanță l-a condamnat pe George Karam (patronul localului) la 10 ani de închisoare și l-a obligat la plata sumei de 2,5 milioane de euro. Magistrații Curții de Apel au admis apelul lui Karam și au micșorat pedeapsa, de la 10 ani, la 8 ani și 1 lună, achitându-l pentru una dintre fapte, respectiv abuz în serviciu.
Tragedia a avut loc în 2015
Reamintim că anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui George Karam, patronul restaurantului Beirut, pe 5.08.2015, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în formă agravată, a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora - forma agravată, a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, a infracţiunii de construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, a infracţiunii de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi a 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el, în fața magistraților au ajuns și SC Middle East Parteners SRL, Constantin Pavel, SC Tinel Cristi SRL, Dumitru Jurca, Gheorghe Nirlu, Sultana Nirlu, Florentina Gica Coroianu, Mihaela Zdru și Florin Iordache. Este vorba despre teribilul incendiu, în urma căruia trei tinere și-au pierdut viețile, în aprilie 2014. Dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, cât şi cântăreaţa Nicoleta Cengher au ars de vii în restaurantul morţii, aflându-se la mansarda localului.
În septembrie 2017 a fost condamnat, de către Judecătoria Constanța, la 10 ani de închisoare.
M.P., L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News