REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Vin., 13 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7642
17.4° Constanța Vineri, 13 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7642
 

George Măndilă: „Constanța și Mamaia reprezintă categoria de lux la Marea Neagră”. Video

George Măndilă: „Constanța și Mamaia reprezintă categoria de lux la Marea Neagră”. Video

Lorena CRISTEA, Mirela PASCAL 13 noiembrie 2026 | 00:00 755

Președintele Organizației de Management Mamaia-Constanța, George Măndilă, a oferit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Replica de Constanța, un bilanț al sezonului estival din acest an, având în vedere aniversarea celor 120 de ani de existență a stațiunii Mamaia. Acesta a precizat că, deși lunile mai și iunie au înregistrat un procent slab al numărului de turiști care au tranzitat stațiunea Mamaia, iulie, august și septembrie au înregistrat o creștere. De asemenea, președintele OMD Mamaia-Constanța a comparat Mamaia cu Monaco, spunând că reprezintă „categoria de lux” a Mării Negre. George Măndilă a vorbit și despre succesul ediției din acest an al Festivalului de la Mamaia, dar și despre numărul de turiști străini care vizitează stațiunea, așteptându-se ca, în anul viitor, numărul lor să crească.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Președintele OMD Mamaia-Constanța, George Măndilă, a fost invitat în studioul Replica de Constanța, unde a oferit un bilanț al stațiunii Mamaia, la 120 de ani de la înființare. De asemenea, Măndilă a oferit un arc peste timp de la nașterea stațiunii, unde a dezvăluit, pe larg, istoria sa în perioada interbelică.

„Eu, când am plecat de acasă, era la începutul anului. Atunci mi-am pus problema cum o să fie 2026, având în vedere că acest an a fost și este în continuare unul special pentru orașul Mamaia și, mai ales, pentru pentru orașul Constanța și, mai ales, pentru stațiunea Mamaia, deoarece se împlinesc 120 de ani de la înființarea stațiunii Mamaia. Iată o cifră puternică, cu rezonanță. Avem o stațiune centenară, legendară, plină de povești, plină de evenimente, cu un parcurs și un istoric al ei excelent, extraordinar, aș spune eu. Nu că stațiunea n-ar fi existat dinainte, de anii 1906.

La Mamaia se venea chiar și din perioada Imperiului Otoman. Sunt scrisori care atestă că boierimea și burghezia din București, din Ploiești, din Craiova veneau poștaforul cu cai, cu trăsurile, cu caleștile, cu orice altceva, treceau Dunărea la Cernavodă și apoi ajungeau la satul cu multe corăbii, la Ciuști, pentru băi de mare, care erau extrem de benefice și terapeutice.

Iată că Mamaia, ulterior, ajungând cu, odată cu Dobrogea în Regatul României și având în vedere extinderea, dezvoltarea Constanței, s-a dorit o stațiune. O stațiune modernă, europeană, după modelul Ostende din Belgia. Și la 40 de ani de egalitate, 1866-1906, cam toată țara îl sărbătorea pe Regele Carol, iar marile orașe s-au întrecut prin a face tot felul de lucruri deosebite în onoarea Regelui Carol.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Unii au făcut clădiri mari, alții au făcut teatre mari, alții au făcut parcuri, alții au făcut bulevarde. Ei, la Constanța totul a fost mai cumsecade și s-a înființat o stațiune, Stațiunea Mamaia.

De cu un an înainte s-a plecat, s-a construit rapid o linie ferată între centrul orașului de acum, sau gara, cum era atuncea, și până la cazinoul din Mamaia. Cazinoul era de atunci, era din lemn, plaja era amenajată, avea pavilioane de bărbați, de femei, parcul din fața exista.

Erau după planurile arhitectului Redund, un arhitect celebru în epocă. Lucrase și la Paris cu primarul de atunci celebru, Baron Haussmann, cel cu marile clădiri, cu marile bulevarde, așa cum cunoaștem noi Parisul de azi.

A lucrat odată și cu Regele Carol în ceea ce privește amenajarea unor parcuri din București și iată, a ajuns sub comanda primarului de atunci, Ion Bănescu, a ajuns la Mamaia pentru a municipaliza spațiul dintre Marea Neagră și Lacul Siutghiol. Calea ferată care ar fi prins bine și în zilele noastre.Aici eu știți că țin la dumneavoastră, să dau, mă despart de opinia dumneavoastră, cred că nu, trenul nu produce o gălăgie extraordinară și e bine așa cum e, că avem un bulevard și s-a desființat calea ferată, nu are ce căuta o cale ferată în stațiune. Sau cel mult poate fi la o distanță nu e de marginea stațiunii, dar noi suntem limitați acolo, avem 500-600 m între plajă și lac și nu e cazul pentru o linie ferată.

Așadar, stațiunea a existat dinainte. Actul ei de naștere este undeva în luna august; datele și părerile sunt împărțite aici: 1906. Iar în 2026, noi am sărbătorit 120 de ani de stațiune.”, a declarant Măndilă.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Lunile mai și iunie au înregistrat un număr slab de tranzit

Privind situația turiștilor cazați în perioada mai-iunie la Mamaia, Măndilă a declarat că, procentual vorbind, au înregistrat o mișcare lentă. Acesta a mai precizat că situația geopolitică actuală, dar și condițiile meteorologie mai puțin favorabile, au influențat numărul mic de turiști care au vizitat litoralul românesc. Cu toate acestea, în lunile iulie, august și septembrie, numărul de vizitatori a fost mai mare decât anul precedent, mai spune el.

„Despre Mamaia în România se pot spune multe. Poți să iubești stațiunea, poți s-o detești, poți s-o urăști, dar întotdeauna te vei gândi la ea. Așadar, când vine vara și 20 de milioane de români se întreabă: „Ce facem vara asta? Unde mergem în concediu?”. Primul gând este că, către litoral, către mare, evident, cald afară, iar al doilea apare așa stațiunea Mamaia. Poate că vii, poate că nu vii. De 120 de ani în centrul verii noastre, suntem în centrul verii în România de 120 de ani. Ei bine, gândindu-mă la toată povestea asta, apăruseră ceva semne cu situația geopolitică internațională. Se cam știa de situația dificilă economică din România, dar am sperat că o creștere, așa cum am avut în ultimii ani, fie ea și mică din punct de vedere procentual va exista. Cifrele pentru tot anul, evident că nu sunt culese încă și nu pot fi interpretate. Dar ce am văzut eu, a fost o lună mai și o lună iunie foarte slabe. Și nu este vina hotelierilor, nu este vina municipalității, nu este vina OMD-ului. Nu este vina nimănui. De vină sunt condițiile meteorologice. Am avut frig, ploaie, zăpadă, vânturi puternice și la un moment dat și incidente tehnologice cu anumite drone, astfel încât atât în mai, cât și în iunie, încasările din turiști pe stațiunea Mamaia și numărul de turiști au fost un mic.

Deci, nu poți veni la mare în weekend dacă plouă torențial. Aceste două luni s-a intrat în recuperarea lor în iulie și august. Deci, dacă e să socotim: iulie, august și septembrie 2026, față de 2025, e mai bine. Dacă e să socotim mai și iunie din acest an față de anul trecut, este mult mai mult mai prost, datorită vremii. Și dacă vom trage linie la finalul anului, nu cred eu că vom putea recupera acea scădere masivă din mai și din iunie, indiferent de ce creșteri au fost în celelalte luni ale anului. Așadar, mă aștept la o scădere pe acest an, undeva între 3% și 5-6%.”, a mai spus Măndilă pentru Replica de Constanța.

Video 1:

 

Măndilă compară Mamaia cu Monaco: „Constanța și Mamaia reprezintă categoria de lux la Marea Neagră”

Președintele OMD Mamaia-Constanța a comparat Mamaia cu Monaco, spunând că stațiunea se află în categoria de lux la Marea Neagră.

„Monaco este cea mai frumoasă stațiune, cea mai strălucitoare, are clientela cea mai de lux, cea mai selectă. Constanța și Mamaia reprezintă categoria de lux la Marea Neagră. Marea Neagră este totuși o mare caldă. Nu are condițiile de claritate și de frumusețe a apei, cum este pe Egee și pe Mediterană, dar totuși temperaturile sunt potrivite.

Cei din nordul Europei întotdeauna vin către Mediterana. Circulația și fluxul turistic întotdeauna este de la nord la sud pe timp de vară.

Monaco de Marea Neagră este o titulatură pe care Mamaia și-a meritat-o dintotdeauna cu prisosință, chiar de când a fost construită după al Doilea Război Mondial de către arhitectul Cezar Lăzărescu.

Mamaia are și un mare atuu, este lipită de orașul mare numit Constanța. Acest atuu nu-l au alte stațiuni care nu au 300.000 de localnici în apropiere, care să ajute cu energia lor, cu acel joie de vivre, cu bucuria de a trăi, astfel încât turiștii se simt bine să aibă, să vadă spectacolul vieții, ca să mă exprim așa.”, a declarat Măndilă.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Cum ar arăta o șosea de coastă în Mamaia?

George Măndilă a spus că nu există posibilitatea ca Mamaia să dispună de o șosea de coastă.

„Un parc mare nu ar fi practic cel de pe arterele principale care, dacă e să gândim șoseaua, ca să preluăm traficul, ar însemna să-l preluăm în regim de viteză. O șosea de coastă, în general, este la plimbare, la promenadă și apoi la un regim de viteză foarte mic pentru a admira pe dreapta sau pe stânga peisajul, în funcție de sensul din care vii. Terenul acolo nu permite o șosea de coastă bine făcută, fiindcă în mod normal trebuie să ai două benzi pe sens, trebuie să ai niște trotuare largi, trebuie să ai niște alveole unde să poți să te întorci la un moment dat sau dacă ți se întâmplă ceva cu mașina, să poți să tragi pe dreapta. Nu știu dacă permite terenul o asemenea lățime a șoselei. Primul proiect era extrem de îngust. Avea două trotuare de câte 1 m și două benzi de câte 3 m.”, a spus George Măndilă.

Ce spune George Măndilă despre Festivalul de la Mamaia?

În cadrul interviului, președintele OMD Mamaia a vorbit și despre ediția din acest an a Festivalului de la Mamaia, care a fost un adevărat succes. Amintim că a fost prima ediție a festivalului de șlagăre în parteneriat cu Festivalul de la Sanremo. Celebrii interpreți italieni Bobby Solo și Alessandro Safina au urcat pe scena festivalului mult îndrăgit de români, pe lângă alți artiști români de renume.

„Centrul Cultural „Teodor T. Burada” este organizator al festivalului, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, OMD-Mamaia Constanța sunt doar parteneri. Ei sunt cei care finanțează acest festival. Marca Festivalul Mamaia este la ei. Ei, la rândul lor, colaborează cu Televiziunea Română, care asigură transmisia și spațiul de emisie pe postul național. Există un câștigător al licitației care se ocupă de organizare și de furnizarea artiștilor de acolo. Este o reușită, este ceva frumos. Festivalul Mamaia este un act artistic de prim rang și un reper cultural major în România. Nu există să fii sau să fi fost cântăreț mare în România să nu fi urcat pe scenă la Festivalul Mamaia. N-ai fi existat.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

El în continuare se păstrează ca o bogăție, ca o nestemată, ca un diamant, ca un reper, ca un patrimoniu imaterial al stațiunii Mamaia și al orașului Constanța și este bine ca el să meargă mai departe.

De vreo 20 și ceva de ani, există și secțiunea de muzică populară și dans popular românesc, care sunt alte 3 zile de festival în săptămâna imediat următoare. Așadar, avem pe Televiziunea Națională, despre stațiunea Mamaia, în penultimul weekend sau primul weekend după Sfânta Maria, avem câteva ore de emisie: vineri, sâmbătă, duminică și iarăși după aceea miercuri, joi, vineri, încât captăm atenția întregii țări.

Dacă e să ne gândim în plan european, seamănă Festivalul Mamaia oarecum cu Sanremo. Ele au fost în competiție anii '60 și anii '70. Totodată, există o colaborare pe care Centrul Cultural Teodor Burada a inițiat-o cu Festivalul Sanremo și sperăm ca această colaborare să continue și să fie la cote din ce în ce mai înaltă. Iată, anul acesta, pentru prima dată au venit artiști italieni premiați la Sanremo, care au cântat la Festivalul Mamaia în calitate de invitați, evident.

A fost celebreul Bobby Solo, pe care îl știe toată lumea. Este la final de carieră, are o vârstă venerabilă, dar Bobby Solo în anii '70, în anii '80 și în anii '80 melodiile lui răsunau pe toată faleza și pe toate terasele din stațiunea Mamaia. Deci, este strâns legat din punct de vedere al compozițiilor și al prestației muzicale de stațiunea Mamaia, iar limba italiană față de limba română se poate spune că sunt limbă surori.Ne- Ne puteți da ceva din culise pentru anul viitor?Nu știu, eu când îi invitați pe cei de la Centrul Cultural Teodor Burada, cu siguranță o să vă spună. Susținem pe cât putem noi din măruntele noastre posibilități organizarea acestui festival.”, a declarat George Măndilă.

Video 2:

 

Numărul de turiști crește de la an la an. Care sunt factorii?

George Măndilă a vorbit și despre fluxul de turiști în stațiune, care este în creștere de la an la an, spunând că anul viitor anticipează mai mulți străini care vor vizita atât Constanța, cât și Mamaia. Motivul creșterii este datorat de cursa turiștilor străini de a recupera prezența în stațiune, mai spune el.

„El crește de la an la an, nu cu mult, dar crește. Și la anul vom vedea mai mulți turiști străini, atât în Constanța, cât și în Mamaia, în decursul celor 12 luni față de anul 2026.

Probabil că am plecat acum câțiva ani de zile de foarte, foarte de jos și turiștii străini acuma sunt într-o cursă așa de a recupera oarecum prezența în stațiunea Mamaia.

Vor fi ani buni în ceea ce privește creșterea numărului de turiști străini. Nu înseamnă că sunt și foarte mulți, Cu turiștii străini este o problemă la modul că nu mai există diferențe de prețuri.

Înainte, bătaia pe turiștii străini era fiindcă ei plăteau mai mult. Și atunci, orice hotel își dorea să aibă cât mai mulți turiști străini.

Acum, prețurile sunt aceleași pe peste tot,pentru orice categorie, indiferent de unde vine el.

Și atunci, oamenii nu-și mai bat capul. Toată lumea caută comoditate și trebuie să ne punem și în pielea patronilor: de ce ar cheltui resurse pentru atragerea turiștilor străini, dacă ei încasează aceiași bani și profitul lor este același. OMD cheltuie resurse, fiindcă pentru noi acesta este un obiectiv, creșterea numărului de turiști străini. Este un obiectiv, fiindcă noi nu ne gândim.

Noi nu suntem un hotel. Noi nu vindem servicii turistice. Un hotel pune problema cu cât rămâne la finalul anului. Este o chestiune normal, ca la orice firmă, „Domnule, acesta este profitul, la an, ăia să fie mai mare”, a completat Măndilă.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Cât cheltuie OMD Mamaia-Constanța pentru promovarea turismului?

Președintele OMD Mamaia-Constanța a dezvăluit că bugetul pe care organizația îl alocă pentru promovare se învârte între 800.000 și 900.000 euro.

„În general, toată cheltuiala OMD-ului este bugetul în sine, nu știu, 800.000-900.000 de euro pe an, e cu totul: artiști, scene.

Cei care vând masiv pachete turistice țările puternice, de pildă, țările arabe care au intrat acum în competiție: Arabia Saudită, Oman, Dubai, Qatar, apoi Marocul, Tunisia, Turcia, Grecia, Bulgaria, acolo sunt sume industriale. Adică, cam ce vedem noi, reparații de autostrăzi sau investiții în linia ferată, cam acelea sunt la ei investițiile în promovarea turistică, ca să nu mai punem la socoteală investițiile în obiectivele turistice, care sunt altceva. Adică, cât costă un hotel, cât costă o șosea, cât costă amenajarea unor plaje. Efectiv promovarea, se discută de sute de milioane de euro la nivel de an.

Dar observați cine promovează turismul la noi în țară? Cei care sunt mai la sud de noi, care pot oferi resursă natural și bogăție de peisaj. Fiindcă nu veți vedea la noi în România pe televiziunea națională Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, nu veți vedea Danemarca că se promovează și cheltuie bani la noi, fiindcă este mai la nord și se știe că fluxul turistic pe timp de vară, când sunt marea majoritate a concediilor, nu ar pleca de la sud la nord. Întotdeauna țările care sunt mai la sud decât noi se vor promova în România.

Este logic, să aloce bugete de promovare, fiindcă turiștii români au devenit foarte căutați, salariile în România se apropie de media europeană.  Turiștii români se știe că sunt cheltuitori în vacanță și că nu se rețin de la consumații și de la anumite produse luxoase și iată că mari tur-operatori din lume asaltează piața românească de turiști și caută să facă out-going. Menirea unei organizații de management al destinației nu este out-going-ul.

George Mandila: „Constanta si Mamaia reprezinta categoria de lux la Marea Neagra”. Video

Noi nu susținem acest lucru. Nu participăm la niciun fel de târg unde marea majoritate a expozanților sunt pe out-going. Pe noi ne interesează incoming-ul, care înseamnă a aduce turiști din destinații, nicidecum să exportăm constănțeni

Bineînțeles, noi funcționăm și cu paginile celelalte: Visit Constanța, Visit Mamaia, dar acolo acceptăm și alte postări de la colaboratori. În schimb, pagina principală este numai creația noastră.”, a spus acesta.

De asemenea, a mai spus că organizația plănuiește de mai mult timp să creeze încă un punct de interes al stațiunii, în afară de Piațetele Perla și Cazino. Până acum, s-a luat în considerare amplasarea unei scene în apropiere de Hotel Rex.

„Eu mă gândesc de foarte multă vreme cum să mai inventăm, să mai cream un punct de interes în stațiune.

Noi avem două puncte de interes în stațiune în momentul de față și anume Piațeta Perla, respectiv Piațeta Cazinoului, cu două scene existente unde se întâmplă tot felul de lucruri.

Dar acoperim numai o jumătate de stațiune. Cei din a doua jumătate trebuie să vină pe jos sau cu ceva anume ca să vadă aceste evenimente.

Și atunci ar mai fi loc de încă o scenă în parcul din fața hotelului Rex. Dar știți cum e? O scenă în momentul în care o punem acolo trebuie s-o și încărcăm cu artiști, cu toate cheltuielile conexe unui eveniment și nu sunt puține: internet, pază, energie electrică, salvare, așa și pe dincolo, oameni care lucrează, artiști, TVA, căci trebuie să-l vorbim și pe acesta. Că tot ție parcarea aia de la Rex. Iar peste câțiva ani bun de acum încolo, cred eu că ar trebui să ajungem și în zona de capăt, în zona Butoaie. Ar trebui să punem și acolo o scenă, să se transforme într-un punct de interes, dar nu neapărat cu evenimente artistice mari, puternice, zgomotoase, cât să facem chestiunile pentru copii. Fiindcă sunt foarte multe hoteluri în zonă, sunt foarte multe familii cu copii, iar copiii își doresc ca undeva între 7:00 seara și 11:00 noaptea cel târziu să participe la tot felul de spectacole dedicate lor”, a declarat Măndilă.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.