REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

George Simion e foc și pară: "Denunţăm faptul că nu se impozitează marii contribuabili"

George Simion e foc și pară: "Denunţăm faptul că nu se impozitează marii contribuabili"

Ana Maria LIPAN 27 septembrie 2023 | 14:13 1086

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat miercuri că marii contribuabili nu vor fi impozitaţi cu 1%, aşa cum s-a anunţat, susţinând că este o formulă de calcul "mai complicată", care nu înglobează "sub nicio formă", la nicio multinaţională, acest procent.

George Simion e foc si para: 'Denuntam faptul ca nu se impoziteaza marii contribuabili'

"Cu privire la măsurile fiscale, vrem să denunţăm faptul că nu se impozitează cu 1% marii contribuabili, aşa cum s-a anunţat. Este o formulă de calcul mai complicată, care nu înglobează, sub nicio formă, la nicio companie multinaţională cifra de 1% pe valoarea şi totalul tranzacţiilor efectuate într-un an", a susţinut Simion, la o conferinţă de presă.

În context, el a precizat că AUR se opune eliminării treptate a plăţii cu numerar din România şi a schimbării monedei naţionale, măsură care va trece de Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu, "dacă USR nu va semna pentru moţiunea de cenzură".

"AUR se opune eliminării treptate a plăţii cu numerar din România şi a schimbării monedei naţionale. Avem o singură monedă, ea se numeşte leu, o poţi folosi pe teritoriul suveran al ţării. Ceea ce face PSD şi Marcel Ciolacu asupra pensionarilor, asupra mediului rural şi asupra locuitorilor din micile oraşe, este o crimă. Limitarea la a plăti numai un plafon maxim de 1.000 de lei va aduce grave disfuncţionalităţi în mai mult de jumătate din ţara noastră. Şi asta trece de Parlamentul României prin asumarea răspunderii, dacă USR-ul nu va veni şi nu va semna pentru moţiunea de cenzură", a transmis Simion, potrivit stiripesurse.ro. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
TAIATI PENSIILE SPECIALE PENTRU MAGISTRATI. Nu va este rusine deloc pentru sentintele pe care le dati ? Depun la dosar probe scrise, probe foto, aduc martori, sunt reprezentat de avocat si imi respingeti actiunea intr-un mod iresponsabil interpretand legile dupa cum vreti ? Directivele Uniunii Europene nu le luati in considerare si dati castig de cauza institutiei publice care mi-a produs un abuz si care nu a fost reprezentata in instanta depunand numai un inscris de cateva randuri ? Adica eu ca simplu cetatean nu trebuie sa am castig de cauza impotriva unei institutii publice ? Si vreti sa inchidem ochii la nenumaratele drepturi pe care le cereti: salarii de 20.000 lei, pensionare anticipata si pensii speciale ? Adica eu platesc taxe si impozite pentru „drepturile voastre” ca sa judecati stramb ? Dati-va demisia si lasati persoane cinstite si morale care sa judece. Mai corect se judeca pe timpul lui Stefan cel Mare.
5
0
Pai de ce sa impoziteze pe cine trebuie , dacă ipoziteaza pensiile de peste 4000lei, deoarece guvernanților li se pare ca sunt prea mari pensiile și apoi dau ajutoare pina la 3000lei.acestia sunt guvernanții care ne decid soarta!
4
0