Germania: La Berlin au avut loc manifestaţii paşnice de marcare a 77 de ani de la încheierea războiului
Germania: La Berlin au avut loc manifestaţii paşnice de marcare a 77 de ani de la încheierea războiului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNumeroase persoane au participat duminică la Berlin, în mai multe puncte din capitala Germaniei, la manifestaţii paşnice dedicate marcării a 77 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial în Europa, pe fondul unei prezenţe semnificative a forţelor de ordine, de teama unor posibile tensiuni legate de conflictul din Ucraina, transmite dpa, citată de Agerpres.
La Memorialul Sovietic din Parcul Treptower, câteva sute de oameni au depus flori în cursul dimineţii.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, mulţi oameni au sosit şi la Memorialul Sovietic din cartierul central Mitte. Unii au depus coroane de flori. Evenimentele s-au desfăşurat până acum fără incidente, a declarat sursa citată.
Zeci de evenimente aniversare şi demonstraţii urmează să aibă loc duminică şi luni la Berlin, organizate - între altele - de ambasadele Rusiei şi Ucrainei în capitala germană.
Pe fondul invaziei ruse în Ucraina, poliţia a desfăşurat forţe importante pentru a evita eventuale conflicte.
Poliţia a impus anterior mai multe condiţii la cele 15 site-uri comemorative din Berlin, inclusiv interdicţia de a afişa drapeluri ruseşti şi ucrainene.
Măsurile au fost criticate sâmbătă de ambasadorul ucrainean la Berlin, Andrii Melnik, şi de asociaţii ucrainene.
Melnik a depus duminică o coroană de flori la Memorialul Sovietic din Parcul Tiergarten pentru a-i comemora pe martirii ucraineni căzuţi în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Câteva sute de oameni au venit şi ei la memorial. Unii dintre ei au scandat "Melnik afară" în timp ce ambasadorul depunea jerba de flori. Alţi participanţi au început să scandeze în limba ucraineană. Mulţi erau îmbrăcaţi în haine albastre şi galbene, culorile drapelului ucrainean.
Potrivit unui reporter dpa, un bărbat a început să distribuie steaguri ucrainene făcute din hârtie, însă poliţia le-a strâns imediat. Potrivit relatării, bărbatul a fost îndepărtat de agenţi de la eveniment.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.5° Constanța 









.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




